El a criticat bilantul anilor in care democratii s-au aflat la putere si a atacat birocratia din capitala americana. "Nu avem nevoie de alt presedinte care sa detina doar primul loc in randul elitelor rasfatate de la Washington", a declarat el in fata sustinatorilor din fieful sau, Miami, in Florida, stat al carui guvernator a fost timp de zece ani. "Avem nevoie de un presedinte pregatit sa infrunte si sa lupte impotriva acestei culturi. Iar eu voi fi acest presedinte", a spus el. La sase ani dupa ce George W. Bush si-a incheiat mandatul, familia Bush doreste sa se intoarca la Casa Alba, insa alta dinastie vrea acelasi lucru.
Hillary Clinton, care a intrat in cursa democrata de doua luni, a sustinut sambata, la New York, primul sau discurs important de campanie, alaturi de sotul ei, Bill Clinton, fost presedinte american. Fostul secretar de Stat, care se prezinta drept campioana claselor de mijloc, ar putea deveni prima presedinta a Statelor Unite. Insa este prea devreme sa se stie cine va intra in cursa pentru Casa Alba. Jeb Bush ar putea avea de infruntat alti 12 contracandidati in alegerile primare republicane, scrie MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Românul plecat din Giulvăz în Spania prin Erasmus și ajuns în Copenhaga, unde...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscopul bani 6-12 aprilie: Zodiile care dau lovitura financiară săptămâna...
Sursa: garbo.ro
-
Denise Rifai revine pe Antena 1 cu o nouă emisiune. Ce surprize pregătește...
Sursa: kudika.ro