Premierul se afla intr-un tur diplomatic in Europa pentru a obtine sprijin in vederea in vederea unor schimbari pe care le vrea inainte ca Marea Britanie sa organizeze referendumul privind apartenenta la UE. El le-a cerut omologilor sai europeni sa fie "flexibili si inventivi".
Dar unul dintre cei mai batrani oameni de afaceri germani a declarat ca Europa ar trebui sa refuze sa negocieze cu el, scrie MEDIAFAX. Volker Treier, care este adjunctul directorului camerei de comert si industrie germane, a declarat pentru BBC ca lumea de afaceri germana este "uimita" ca Marea Britanie va organiza un referendum. "Recomandarea noastra este sa nu negocieze in astfel de circumstante", a declarat el, referindu-se la cancelarul german.
Cameron nu a prezentat detaliat reformele pe care le sustine, dar vrea reguli mai aspre pentru a preveni solicitarea de beneficii sociale. El vrea, de asemenea, clauze pentru protejarea City din Londra in eventualitatea aprofundarii integrarii in zona euro si scutirea Marii Britanii de o "uniune mai stransa" a zonei euro. Asigurarea sprijinului lui Merkel, care conduce cea mai mare economie a Europei este cruciala pentru reusita negocierilor sale. Ea declarase anterior ca vrea Marea Britanie intr-o "Europa puternica si de succes", subliniind in acelasi timp importanta principiului libertatii de miscare, care a condus la cresterea numarului de imigranti europeni care au venit in Marea Britanie.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro