Mai multe grupari au anuntat ca vor organiza o serie de proteste la Londra, fata de victoria conservatorilor la alegerile legislative, dupa ce sambata a avut loc o demonstratie violenta, in timpul careia a fost vandalizat un memorial al razboiului, relateaza Daily Telegraph in editia electronica.

Un grup de protestatari organizeaza noi marsuri in centrul financiar al Londrei, iar alte demonstratii vor avea loc in numeroase orase din Marea Britanie. Cel mai mare eveniment va avea loc pe 20 iunie la Banca Angliei, grupari violente amenintand deja ca vor ocupa protestul pasnic.

O grupare anarhista a avertizat ca va "aduce iadul" la protestul organizat de grupul "Stop Austeritatii Acum". "Este vremea sa aducem iadul la Londra, vocea noastra este ignorata an de an, astfel ca acum este vremea sa ii facem sa se teama si sa aducem o schimbare reala pentru noi toti", a precizat gruparea "Revendica Orasul" pe pagina sa de Facebook. "Va trebui sa fim violenti si sa incendiem cladirile!! Acest lucru va pune capat austeritatii!!", a scris un comentator pe Facebook.

Informatiile referitoare la noile proteste intervin dupa ce, in cursul unor manifestatii violente de sambata, memorialul Women of World War II, de pe bulevardul Whitehall din centrul Londrei, a fost vandalizat, fiind vopsit cu sloganuri impotriva conservatorilor. In cursul protestului au avut loc ciocniri violente, cinci angajati ai politiei fiind raniti si 15 persoane arestate, scrie MEDIAFAX. Politia a lansat o investigatie pentru vandalizarea memorialului dedicat femeilor care au luptat in cel de-al Doilea Razboi Mondial. "Aceasta infractiune este cu atat mai odioasa cu cat comemoram 70 de ani de la Ziua Victoriei in Europa", a declarat comisarul Gerry Campbell, din cadrul Politiei Metropolitane.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.