Nadia Savcenko, care este si parlamentar ucrainean, a intrat din nou in greva foamei si a fost transferata marti din inchisoare intr-o unitate speciala a spitalului nr. 20 din Moscova. Avocatul Ilia Novikov a scris miercuri pe Facebook ca salonul lui Savcenko se afla la etajul al patrulea si are gratii la geam. "Este putin aer si lumina, plimbarile si vizitele familiei nu sunt permise, iar saltelele miros de la pacienti imobilizati. In aceasta unitate speciala sunt aduse adesea persoane aflate pe moarte, care nu mai pot merge. Nadia inca poate merge", a precizat el.
"Conform Serviciului federal al penitenciarelor ruse, ea este considerata o persoana cu inclinatii spre evadare, violenta si sinucidere. In prima zi, paznicilor le era frica. Ea a fost dusa cu catuse la dus sau la toaleta. Acum nu le mai este frica", a adaugat avocatul.
El a mai spus ca intalnirea pe care a avut-o cu clienta sa a fost in prezenta sefului gardienilor, desi avocatii ar trebui sa aiba intrevederi private cu clientii lor. "Nu am insistat asupra drepturilor noastre, pentru ca era deja ora 17.30 si aveam multe de discutat. Ne-am limitat conspiratia la a vorbi in limba ucraineana", a afirmat Novikov. Avocatul a mai afirmat ca Nadia Savcenko a inceput sa accepte mancarea si ca intentioneaza sa se prezinte la audierea in instanta prevazuta pentru 6 mai.
Savcenko, care a mai fost in greva foamei de cel putin doua ori pentru a protesta fata de arestare, este acuzata in Rusia de implicare intr-un atac cu mortiera soldat cu moartea a doi jurnalisti rusi ce relatau despre conflictul separatist ucrainean, scrie MEDIAFAX. Ea a fost capturata de insurgentii prorusi in estul Ucrainei in iunie 2014, fiind transferata in Rusia in iulie.
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2024
Nadia Savcenko, in varsta de 33 de ani, a fost pilot al armatei ucrainene pana in noiembrie 2014. Aflata in inchisoare in Rusia, ea a demisionat din armata dupa ce a fost aleasa membra a Parlamentului ucrainean.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Daciana Sârbu, din nou îndrăgostită! Primele imagini cu iubitul ei surprinse...
Sursa: kudika.ro
-
Testul Norocului: Care vor fi cele mai norocoase luni pentru tine în 2026?
Sursa: garbo.ro