Potrivit ziarului, 166 de persoane au fost inculpate in cadrul acestor proceduri, iar 113 dintre ele au fost plasate in detentie provizorie. Doua anchete judiciare antiteroriste sunt deschise, in medie, in fiecare saptamana, potrivit unei surse apropiate dosarului. In total, 173 de magistrati si alti actori din cadrul luptei impotriva terorismului - provenind din 34 de tari - erau asteptati luni la Paris, sa participe la o reuniune internationala vizand consolidarea cooperarii judiciare internationale.
Reuniunea are loc la o saptamana dupa dezvaluirea dejucarii intamplatoare a unui atentat, la Paris, vizand una sau mai multe biserici din Villejuif (Val-de-Marne). Un algerian, Sid Ahmed Ghlam, a fost inculpat si plasat in detentie provizorie, vineri, in acest caz.
Potrivit MEDIAFAX, ministrul francez al Justitiei Christiane Taubira a declarat luni, intr-un interviu pentru Parisien-Aujourd'hui en France, ca 39 de anchete judiciare au fost deschise de la inceputul anului, iar 35 de persoane au fost inculpate. "Filiera dominanta este (filiera) siriana, dar avem de asemenea de-a face cu filierele irakiana si cecena", a precizat ea, constatand o "puternica presiune din partea Daech", acronimul arab al retelei teroriste Statul Islamic (SI).
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Ultimul drum al lui Mircea Lucescu. Il Luce va fi depus astăzi la Arena...
Sursa: kudika.ro