Departamentul american al Apararii a deschis o ancheta impotriva unui fost membru al trupelor de elita Navy SEALs care a declarat in mod public ca el este cel care l-a ucis pe Osama ben Laden in 2011.

"Serviciul de ancheta criminalistica al Marinei (NCIS) a fost sesizat in legatura cu acuzatii potrivit carora (Robert) O'Neill ar putea sa fi dezvaluit informatii clasificate unor persoane care nu sunt autorizate sa primeasca asemenea informatii", a declarat capitanul de fregata Ryan Perry. "Ca atare, NCIS a lansat o ancheta pentru a stabili realitatea acestor acuzatii", a adaugat acest purtator de cuvant al US Navy.

Robert O'Neill, in varsta de 38 de ani, a declarat la inceputul lui noiembrie pentru ziarul The Washington Post (WP) ca el este cel care l-a ucis - cu un glont in cap - pe liderul retelei teroriste Al-Qaida, pe 2 mai 2011, intr-un raid in Pakistan. Fostul militar de elita a declarat pentru cotidian ca a decis sa-si dezvaluie numele dupa o scurgere de informatii orcehstrata de catre SOFREP, un site al unor fosti membri SEALs. Aceasta scurgere de informatii era menita sa o ia inaintea postului american Fox News, care difuza, cateva zile mai tarziu, un documentar in care O'Neill se deconspira.

Navy SEALs sunt obligati sa pastreze cel mai strict secret despre misiunile lor. Alt membru al unitatii de elita care a efectuat raidul la Abbottabad, Matt Bissonnette, si-a atras inamici publicand sub pseudonim, in mai 2012, o carte de memorii pe care nu a supus-o in prealabil aprobarii Pentagonului. Guvernul american l-a acuzat ca a incalcat o obligatie legala. Avocatul sau discuta cu avocatii Guvernului, insa Bissonnette este vizat in continuare de o ancheta, potrivit unor oficiali de la Departamentul Apararii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.