Flacarile, vizibile pe o raza de mai multi kilometri, si fumul au provocat inchiderea unor cai de circulatie in ambele sensuri. Nicio victima nu a fost semnalata.
Spre sfarsitul diminetii, majoritatea cailor afecate au fost redeschise, au anuntat autoritatile municipale.
Un imobil rezidential de sapte etaje si 526 de apartamente in curs de constructie a fost distrus aproape in intregime.
Alte doua imobile din apropiere au fost afectate, scrie MEDIAFAX.
Un al doilea incendiu izbucnit in apropiere de primul a provocat pagube importante unui imobil rezidential si comercial.
Un purtator de cuvant al orasului a explicat pentru AFP ca incendiul era atat de mare incat pompierii care au intervenit au putut simti caldura flacarilor inca din cazarma.
Cele doua incendii se aflau sub control spre sfarsitul diminetii. "O ancheta (...) este efectuata pentru a evalua cauzele si pierderile", a anuntat pentru AFP o purtatoare de cuvant a pompierilor din Los Angeles (LAFD).
Potrivit unui alt purtator de cuvant al LAFD, peste 350 de persoane au fost mobilizate pentru stingerea flacarilor, adica un sfert din contingentul serviciului de lupta impotriva incendiilor al megalopolisului californian.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Sunt bolnavă de tine, deși nu ești al meu...
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Semnal de alarmă pentru granzii europeni: Profiturile și veniturile...
Sursa: wall-street.ro