Un oficial chinez de rang inalt a declarat ca multe dintre serialele de televiziune, filmele si publicatiile lansate in China in fiecare an sunt "gunoaie".

Partidul Comunist din China exercita un control strict asupra mass-media, pe care o considera un instrument de propaganda extrem de valoros, si depune in mod constant eforturi pentru a se asigura ca programele si continuturile din aceasta industrie sunt lipsite de controverse si "corecte" din punct de vedere moral. Potrivit lui Cai Fuchao, directorul Administratiei de Stat pentru Presa, Publicatii, Radio, Film si Televiziune, care este in acelasi timp ministru al propagandei, China produce aproximativ 600 de filme, 15.000 de seriale de televiziune si 250.000 de publicatii in fiecare an.

"Calitatea si programele cu continuturi puternice inca ne lipsesc, iar pe piata apar doar un numar mic de productii clasice care reflecta in mod corect epoca respectiva si care lasa impresia de istorie", a declarat Cai Fuchao in influenta revista bilunara a Partidului Comunist, Qiushi, care inseamna "in cautarea adevarului". "Desi cantitatea demonstreaza vitalitatea productiei artistice pentru orice perioada istorica, ea nu poate sa ascunda faptul ca exista o problema structurala in privinta supraproductiei si a calitatii mediocre a filmelor, productiilor de televiziune si a publicatiilor tiparite", a adaugat el.

Artistii ar trebui sa inceteze sa mai fie "sclavii pietei" si sa creada ca singura masura a succesului este box office-ul, prin prisma cifrelor referitoare la numarul de copii vandute, si ar trebui sa puna pe primul loc "beneficiul social", a adaugat oficialul chinez in cel mai recent numar al publicatiei Qiushi, care a aparut pe piata marti.

"Guvernul ar trebui sa adopte orientarea corecta pentru politica, valori si comportamente si sa previna raspandirea tendintelor infame, deprimante, a materialismului si a idolatrizarii banului", a adaugat Cai Fuchao.

Filmele si serialele de televiziune din China au avut tendinta de a se baza in ultimii ani pe subiecte oarecum neschimbate si repetitive, precum revolutiile eroice si dramele istorice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.