"Nu ma astept" la o noua intalnire, a declarat Ben Rhodes, consilierul lui Obama, intr-o conferinta de presa la Naypyidaw, capitala Myanmarului, unde are loc Summitul ASEAN, la care presedintele american participa. Intrebat despre natura discutiilor pe care le-au purtat cei doi lideri marti, la Beijing, la Summitul APEC, Rhodes a evocat discutii "scurte, directe", in care Obama a insistat asupra "importantei respectarii acordurilor de la Minsk".
"In afara de (situatia din) Ucraina, au abordat negocierile privind (dosarul nuclear al) Iranului, in care noi am cooperat cu rusii, si situatia din Siria", a spus el. Intr-o convorbire telefonica, miercuri, sefii diplomatiilor rusa Serghei Lavrov si americana John Kerry au indemnat la ajungerea cat mai rapid la un acord in dosarul nuclear iranian, scrie MEDIAFAX.
Precedenta intalnire dintre Putin si Obama, aflati de mai multe luni intr-un conflict din cauza crizei ucrainene, a avut loc la inceputul lui iunie, in Franta, la festivitatile prin care s-au marcat 70 de ani de la Debarcarea aliata in Normandia.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Clătite de post: rețeta românească simplă, subțire și elastică, cu umpluturi...
Sursa: garbo.ro
-
Clotilde Armand îi atacă dur pe Victor Ponta și Daciana Sârbu: Copilul vostru...
Sursa: kudika.ro