Copiii sunt principalele victime ale crizei economice care a afectat Portugalia si primii care au suferit din cauza unor masuri de austeritate precum reducerea alocatiilor familiale si cresterea impozitelor.

"De la inceputul crizei, inegalitatile au sporit, iar rata saraciei a crescut mai ales in randurile familiilor monoparentale si celor extinse", a declarat in fata presei Madalena Marçal Grilo, directoarea UNICEF Portugalia.

Aproape un copil portughez din patru (24%) traia in 2012 in familii afectate de saracie, obligate sa renunte la masina de spalat, la autoturism, la televizor sau chiar la telefon, din cauza lipsei de mijloace financiare, releva intr-un studiu UNICEF, un organism umanitar al ONU pentru ajutorarea copiilor, scrie MEDIAFAX.

In total, 31% din familiile extinse si 41% din familiile monoparentale traiau in 2011 sub pragul saraciei, cu un venit lunar sub 416 euro pe membru. Intervievati de UNICEF, copii din familii afectate de saracie au indicat o scadere importanta a consumului de carne, peste si iaurt, a cumparaturilor de imbracaminte si incaltaminte, dar si evacuari fortate din cauza costurilor prea mari la chirii.

Peste 546.000 de copii si-au pierdut dreptul la alocatii familiale in perioada 2009-2012, adica 30% din beneficiari. Cheltuielile de stat consacrate acestor prestatii sociale au scazut cu 33% in 2011, apoi cu 4% in 2012, constata UNICEF.

"Un alt factor preocupant, peste jumatate din persoanele fara loc de munca nu aveau dreptul la vreo alocatie de somaj in 2012", a deplans Marçal Grilo. Intre 2008 si 2012, numarul somerilor s-a dublat in Portugalia, de la 427.000 la 860.000. Dupa un varf de 17,5% la inceputul lui 2013, rata somajului a scazut la 13,9% in al doilea trimestru al anului 2014, iar economia si-a revenit odata cu reluarea cresterii.

In schimbul unui imprumut de 78 de miliarde de euro acordat in 2011 de Uniunea Europeana si Fondul Monetar International, Portugalia a pus in aplicare un program de rigoare bugetara pe care l-a incheiat in luna mai a acestui an.

Citeste si:
Portugalia a declarat stare de alertă din cauza incendiilor de...
Portugalia a declarat stare...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.