Purtand un costum gri-inchis, o cravata albastra si o camasa deschisa la culoare, Kenyatta a asistat la inceputul audierii sub privirea a zeci de sustinatori, prezenti in locul rezervat publicului, supraglomerat.
Despartita de sala de audieri printr-un geam izolant fonic, galeria era prea mica pentru ca toti sa poata sa se aseze. Unii deputati kenyeni, care au efectuat aceasta deplasare, au fost nevoiti sa ramana afara, iar altii sa stea in picioare. Kenyatta este urmarit penal pentru presupusul rol pe care l-a jucat in violentele care au devastat in Kenya in perioada 2007-2008, soldate cu peste 1.000 de morti si peste 600.000 de persoane stramutate.
"Acest caz a ajuns intr-un stadiu crucial. De aceea am considerat judicios sa fiti prezent personal", a declarat procurorul, gambiana Fatou Bensouda, la inceputul audierii.
Procesul presedintelui kenyan era programat initial sa inceapa in septembrie 2013, dar a fost amanat in numeroase randuri, pe fondul unor acuzatii de intimidare a unor martori. Probabilitatea ca acest proces sa se deschida la un moment dat s-a redus, in timp, mai ales dupa ce acuzatia a solicitat o amanare sine die, din cauza ca nu are probe suficiente.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
11 Ianuarie, al doilea portal 111 din 2026: poarta prin care doar cei...
Sursa: kudika.ro