Germania va raporta, probabil, crestere economica mai slaba decat Spania la finalul celui de-al doilea trimestru, pentru prima oara in mai bine de cinci ani, pe fondul unei incetiniri a revenirii economiei, potrivit unei estimari a Bloomberg.

Cea mai importanta economie a Europei a scazut in perioada aprilie-iunie, potrivit unei anchete realizate de Bloomberg. Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a avut un declin de 0,1%, aceasta fiind prima scadere din 2012 pana in prezent. In schimb, PIB-ul Spaniei a urcat cu 0,6% in cel de-al doilea trimestru, conform datelor Institului National de Statistica spaniol.

De asemenea, alte economii din zona euro, printre care si cea a Frantei, au inregistrat cresteri. Rapoartele oficiale pentru Franta, Olanda, Austria si Portugalia vor fi publicate in data de 14 august.

Rapoartele de saptamana aceasta "vor evidentia, probabil, faptul ca problemele din zona euro s-au mutat inspre nordul Europei", a declarat un economist al Commerzbank din Frankfurt.

Pe fondul rezultatelor mai slabe ale productiei in prima jumatate a acestui an, Jens Weidmann, presedintele Bancii Centrale a Germaniei a avertizat ca tara trebuie sa ia masuri in legatura cu politicile economice, altfel risca sa-si piarda rolul de motor al cresterii economice din zona euro. Scaderea PIB-ului Germaniei din cel de-al doilea trimestru ar putea fi, totusi, temporara, ministrul Economiei punand acest declin pe seama vremii blande din aceasta iarna. De altfel, Banca Centrala a Germaniei a anticipat ca economia va reveni pe trendul de crestere in cel de-al treilea trimestru, ajungand la un avans de 1,9% la finalul anului.

Cele 18 state ale zonei euro intampina probleme in ceea ce priveste cresterea economiei si a inflatiei, chiar si in conditiile in care Banca Centrala Europeana (BCE) a mentinut rata dobanzilor la un minim record de 0,15%.

Mario Draghi, presedintele BCE, a declarat ca reformele structurale nepotrivite reprezinta principala cauza pentru care revenirea economica este "fragila si inconstanta," dand exemplul Italiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.