"Dementa a devenit deja, alaturi de cancer, unul dintre cei mai mari dusmani ai omenirii", a spus David Cameron, in timpul unei conferinte, la sase luni dupa un summit al tarilor din grupul G8, consacrat dementei, care afecteaza 40 de milioane de persoane din toata lumea.
Cercetatorii britanici au strans date referitoare la sanatatea si modul de viata a doua milioane de voluntari cu varsta peste 50 de ani, pentru a identifica mai exact cauzele si tratamentul posibil al maladiei.
"Trebuie sa combatem (dementa, n.r.) cu aceeasi hotarare si implicare de care dam dovada atunci cand luptam impotriva cancerului", a spus prim-ministrul Marii Britanii, precizand ca "doar trei din 101 medicamente impotriva dementei, create intre 1998 si 2011, au fost puse pe piata".
"Cand dezvoltam noi medicamente, este nevoie de mult timp pana sa ajunga la pacienti, care sunt astfel lipsiti de tratamente inovatoare. Trebuie sa dam un impuls puternic, cu mult curaj si pe plan mondial, pentru a invinge in aceasta batalie", a adaugat David Cameron, care a solicitat guvernelor sa incurajeze cercetarea.
In decembrie 2013, ministrii Sanatatii din tarile membre ale grupului G8 si-au propus ca obiectiv sa gaseasca, pana in 2025, un tratament impotriva dementei, in timpul unui summit fara precedent care a avut loc la Londra.
Guvernul britanic a prevazut sa aloce 66 de milioane de lire sterline (82 de milioane de euro) in 2015 pentru cercetarea dementei, fata de numai 28 de milioane de lire sterline (35 de milioane de euro) in 2009.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
Ouă roșii pentru Paște: ce înseamnă vopsirea ouălor și de unde a pornit tradiția
Sursa: retail.ro
-
Ucraina aproape a epuizat drepturile de a vinde zahăr în UE și caută noi...
Sursa: wall-street.ro