Comisia electorala pentru organizarea alegerilor programate la 25 mai in Ucraina a anuntat luni ca a inregistrat 46 de candidaturi, printre care miliardarul Petro Porosenko, favorit in sondaje, fostul premier Iulia Timosenko, dar si Darth Vader, personajul din Razboiul Stelelor.

Lista candidatilor inregistrati pentru alegerile prezidentiale anticipate din 25 mai, data publicitatii dupa incheierea termenului in vederea depunerii dosarelor, include si personaje neasteptate, printre care liderul comunitatii evreilor, Vadim Rabinovici, si reprezentantul Partidului ucrainean al Internetului, Darth Vader, vazut adesea la manifestatiile din Piata Independentei din Kiev purtand casca neagra si pelerina eroului din seria Razboiul Stelelor, transmite MEDIAFAX.

Cel mai probabil, lista se va diminua considerabil dupa examinarea dosarelor candidatilor, care va continua pana la 4 aprilie.

Campania electorala in vederea alegerilor prezidentiale din 25 mai s-a animat saptamana trecuta, dupa ce fostul premier Iulia Timosenko, in varsta de 53 de ani, si-a anuntat candidatura, parand decisa sa-si ia revansa in urma infrangerii suferite la scrutinul din 2010, cand a fost devansata de Viktor Ianukovici.

Miliardarul Petro Porosenko, favorit in sondaje si singurul oligarh care a sustinut deschis manifestatiile proeuropene de la Kiev, si-a anuntat la randul sau vineri candidatura pentru alegerile prezidentiale din Ucraina. El a primit sambata sustinerea fostului campion de box Vitali Kliciko.

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Aflat in scadere in sondajele de opinie, Partidul Regiunilor al presedintelui demis Viktor Ianukovici l-a desemnat pe Mihailo Dobkin, fostul guvernator al regiunii rusofone Harkov, dar mai multi reprezentanti ai formatiunii au intrat, la randul lor, in cursa pentru alegerile prezidentiale, fara sa aiba sustinerea oficiala, printre care si fostul vicepremier Iuri Boiko.

La randul lor, nationalistii proeuropeni, Partidul Svoboda (Libertate) sustin candidatura liderului Oleg Tiagnibok, iar gruparea radicala Sector Dreapta il sustine pe Dmitro Iaros.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

{* *}

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.