Presedintele rus, Vladimir Putin, a anuntat, miercuri, la reuniunea cu reprezentantii drepturilor omului, ca este de acord sa amnistieze intre 50.000 si 100.000 de detinuti, informeaza publicatia Rossiiskaia Gazeta, in editia electronica.

Proiectul de amnistiere a fost initiat de Comisia Prezidentiala pentru Drepturile Omului, cu ocazia celei de-a 20-a aniversari a Constitutiei ruse.

"Sunt de acord cu propunerea voastra, dar trebuie sa examinam acest document in Duma de Stat", a declarat liderul de la Kremlin.

Putin a mentionat ca amnistia poate fi aplicata doar persoanelor care nu au savarsit infractiuni grave sau crime impotriva reprezentantilor puterii, accentuand ca se refera in special la cei ai fortelor de ordine, scrie MEDIAFAX.

"Aceste actiuni ar trebui sa aiba un caracter pacificator si sa accentueze umanismul statului nostru, dar trebuie sa evitam ca nu cumva in felul acesta sa incurajam noi incalcari ale legii sau, mai rau, cineva sa-si imagineze ca astazi poate savarsi o crima (...) iar maine sa conteze pe faptul ca autoritatile il vor amnistia", a declarat Vladimir Putin.

Tot cu ocazia celei de-a 20-a aniversari a Constitutiei ar putea fi anulata si interdictia cu privire la intrarea in Rusia a cetatenilor straini care au incalcat legea privind imigratia, a declarat seful Comisiei Prezidentiale pentru Drepturile Omului, Mihail Fedotov.

Jurnalistii au fost interesati de personalitati si cazuri de rezonanta. Astfel, activistii Greenpeace, care au atacat in septembrie platforma petroliera a gigantului rus Gazprom, nu vor putea beneficia de acest drept, intrucat huliganismul este calificat ca fiind infractiune grava in Codul Penal al Federatiei Ruse.

In plus, activistii au opus rezistenta fortelor de ordine ruse. In ceea ce priveste soarta fostului ministru al Apararii, Anatoli Serdiukov, "totul depinde de evaluarea definitiva a actiunilor sale", explica delegatul rus pentru Drepturile Omului, Vladimir Lukin.

Citeste si:
Ședinţă solemnă cu ocazia aniversării a 30 de ani de la adoptarea...
Ședinţă solemnă cu ocazia...

In acelasi timp, Mihail Fedotov a admis ca posibila gratierea omului de afaceri Mihail Hodorkovski, fost magnat din domeniul petrolului, un critic vehement al Kremlinului, incarcerat din 2003, informeaza agentia RIA Novosti, in pagina electronica.

De altfel, Kremlinul sustine ca este prematur si gresit, in momentul de fata, sa ofere numele celor care ar putea face obiectul amnistiei.

"Proiectul de lege va fi inaintat de presedinte si va fi finalizat in zilele urmatoare", a declarat Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al presedintelui rus.

Rusia intentioneaza sa gratieze intre 50.000 si 100.000 de persoane. "Orice ar fi, amnistia va fi una de mare anvergura", a adaugat Fedotov, precizand ca in prezent aproximativ 670.000 de persoane se afla in detentie in Rusia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.