"Impresia noastra generala este ca exista o sansa foarte buna, care nu trebuie ratata", a declarat Lavrov intr-un interviu acordat postului rus TVT.
"Exista in continuaree dezacorduri fundamentale asupra unor chestiuni practice care trebuie rezolvate", a explicat seful diplomatiei ruse, avertizand ca Iranului nu trebuie sa ii fie puse conditii suplimentare.
Presa si liderii iranieni au acuzat Franta ca a provocat esecul negocierilor de la Geneva, saptamana trecuta, solicitand garantii ca Teheranul va renunta definitiv la programul nuclear militar.
Un oficial american de rang inalt a declarat vineri ca un acord cu Iranul in domeniul nuclear este "posibil" la urmatoarea runda de negocieri, prevazuta la Geneva, pe 20 noiembrie. "Vom lucra din greu saptamana viitoare. Nu stiu daca vom ajunge la un acord. Dar cred ca este posibil. Insa trebuie rezolvate unele probleme importante", a adaugat oficialul american, scrie MEDIAFAX.
Negocierile Iranului cu reprezentantii SUA, Marii Britanii, Frantei, Rusiei, Chinei si Germaniei s-au incheiat sambata trecuta, fara un acord, dar vor fi reluate pe 20 noiembrie. Israelul, Statele Unite si Uniunea Europeana suspecteaza Iranul ca incearca sa fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzatiile.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro