Talibanii afgani au avertizat luni ca ii vor considera drept "tinte" pe participantii la Loya Jirga, marea adunare traditionala a sefilor de triburi si reprezentantilor societatii, daca aceasta se va pronunta in favoarea mentinerii prezentei militare americane in Afganistan dupa 2014.

"Guvernul marioneta al (presedintelui) Hamid Karzai vrea sa organizeze o Loya Jirga in zilele ce vin, la cererea americanilor, pentru a aproba un acord fara interes care va vinde tara" intereselor straine, au declarat insurgentii, citati intr-un comunicat.

In cazul in care acordul dintre Washington si Kabul va fi aprobat, talibanii "ii vor considera pe toti participantii (acestei adunari) drept tradatori si tinte", au adaugat ei.

Loya Jirga, care se reuneste doar in cazuri exceptionale, isi va incepe lucrarile intre 18 si 21 noiembrie, cu scopul de a dezbate tratatul bilateral de securitate negociat de mai multe luni de Washington si Kabul, scrie MEDIAFAX.

Acest tratat prevede sa stabileasca termenii prezentei americane in Afganistan dupa incheierea misiunii de lupta a NATO, la sfarsitul anului 2014, precum si numarul bazelor si statutul militarilor care vor ramane la fata locului.

In octombrie, la sfarsitul unor negocieri indelungate, la Kabul, presedintele Karzai si secretarul de Stat american John Kerry au anuntat ca au ajuns la un acord partial.

Cateva ore mai tarziu, mollahul Omar, liderul talibanilor afgani, a avertizat sa semnarea acestui tratat va avea "consecinte grave".

In cazul in care va fi semnat, acest acord va permite fortelor afgane sa conteze pe un sprijin american, in special aerian, dupa retragerea celor 87.000 de militari NATO pana la sfarsitul anului 2014.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.