Presedintele american Barack Obama sprijina propunerea privind majorarea salariului minim din Statele Unite la 10 dolari pe ora, de la 7,25 dolari in prezent, potrivit unui oficial de la Casa Alba, citat de New York Times.

"Presedintele a sprijinit de mai mult timp ideea majorarii salariului minim, astfel incat americanii care muncesc din greu sa fie rasplatiti cu un salariu decent pentru a-si sustine familiile si a se descurca", a declarat sursa.

Congresmenii Tom Harkin si George Miller, ambii membri ai Partidului Democrat, au propus un proiect legislativ, denumit "Legea salariului minim corect", care prevede majorarea remuneratiei minime la 10,1 dolari pe ora.

Proiectul prevede cresterea salariului minim in trei etape, cu cate 95 de centi, pe parcursul a doi ani. Ulterior, salariul minim ar urma sa fie indexat cu rata inflatiei, potrivit propunerii celor doi politicieni, scrie MEDIAFAX.

Obama sprijina legea Harkin-Miller, a afirmat oficialul citat de New York Times.

"O combinatie intre cresterea salariului minim la 10,1 dolari si introducerea unor scutiri pentru firmele mici in ceea ce priveste cheltuielile ar reuni toti suporterii Partidului Democrat si suntem pregatiti sa avansam in scurt timp", a afirmat senatorul Charles Schumer, unul dintre cei mai influenti congresmeni democrati.

Proiectul de lege prevede ca firmele mici vor putea deduce din povara fiscala costul total al investitiilor in echipamente sau in extinderea afacerilor, in suma de pana la 500.000 de dolari in primul an. Strategii Partidului Democrat au afirmat ca majorarea salariului minim va ajuta milioane de angajati intr-o perioada de accentuare a inegalitatii veniturilor.

Unii democrati recunosc, potrivit New York Times, ca promovarea unui proiect de lege care prevede majorarea salariului minim este si o metoda de a provoca Partidul Republican, care va fi prins astfel intre interesele grupurilor de lobby, electoratul conservator si procentajul ridicat din populatie care sustine masura.

Potrivit unui sondaj realizat in vara de Hart Research, 80% dintre americani sustin majorarea salariului minim la 10 dolari.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.