Israelul avertizeaza ca ar putea ataca Iranul, in contextul in care specialisti internationali afirma ca regimul islamist de la Teheran ar putea avea in circa o luna suficient uraniu purificat la nivelul necesar fabricarii unei bombe atomice.

Institutul american pentru Stiinta si Securitate Internationala a anuntat intr-un raport ca Iranul ar putea produce in aproximativ o luna suficient uraniu imbogatit pentru fabricarea unei bombe nucleare.

Zilele trecute, un parlamentar iranian anunta ca regimul de la Teheran a suspendat momentan activitatile de purificare a uraniului pana la nivelul de 20 la suta, in contextul acuzatiilor Occidentului referitoare la componenta militara a programului nuclear iranian.

"A fost suspendata productia pentru ca nu este necesar uraniu purificat la nivelul de 20%", afirma Hossein Naqavi Hosseini, purtatorul de cuvant al Comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe. Insa, duminica, un alt deputat iranian, Alaeddin Boroujerdi, presedintele Comisiei parlamentare pentru Securitatea nationala, a declarat ca activitatile de imbogatire a uraniului la nivelul de 20% continua.

In acest context, Danny Danon, adjunctul ministrului iranian al Apararii, a avertizat ca Israelul ar putea ataca instalatiile nucleare iraniene. "Noi am spus foarte clar de fiecare data ca Israelul nu va sta sa priveasca la modul in care Iranul va dezvolta armament care sa aseze Israelul, intregul Orient Mijlociu si chiar intreaga lume sub umbrela de teroare iraniana", a atras atentia Danny Danon, potrivit mediafax.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.