International20 Octombrie 201310:33

Lectura de un minut

Cel putin 40 de persoane ostile exploatarii gazelor de sist de pe coasta atlantica a Canadei au fost arestate joi in urma unor confruntari cu fortele de ordine.

"Cel putin un foc de arma a fost tras de catre o persoana care nu era politist, cocteiluri Molotov au fost lansate asupra politistilor si cel putin cinci masini ale Jandarmeriei regale din Canada (GRC) au fost distruse de foc", a declarat GRC intr-un comunicat.

Politia a transmis ca a actionat pentru a pune in aplicare un ordin judecatoresc care viza inlaturarea barajelor ridicate de luna trecuta pe un drum in apropiere de satul Rexton, in estul New Brunswick.

Opozantii, printre care se afla si amerindieni Elsipogtog, au impiedicat o companie gazifera canadiana, SNW Resources, sa efectueze teste seismice in zone care ar fi bogate in hidrocarburi. In paralel, GRC a deschis o ancheta pentru a determina natura dispozitivelor suspecte gasite la fata locului, scrie MEDIAFAX.

Opozantii au taiat mai multi copaci pentru a impiedica circulatia camioanelor societatii SNW, conform imaginilor transmise de televiziunile locale.

Citeste si:
Cum au fost salvate trei pisici care aveau cozile prinse in gheata / V
Cum au fost salvate trei...

Acestia ar putea fi acuzati de agresiuni, intimidare, amenintari, infractiuni legate de arme de foc si incalcarea unui ordin judecatoresc.

Lucrarile de prospectie gazifera au inceput de cateva luni la New Brunswick (provincie de pe coasta atlantica) pentru a exploata gazul de sist, o hidrocarbura neconventionala a carei exploatare a crescut exponential in ultimii ani in America de Nord.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.