Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeana poate reintroduce vizele pentru cetatenii americani si canadieni, in cazul in care Washington si Ottawa nu ridica obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra in vigoare in decurs de 24 de luni de la publicarea in Jurnalul Oficial al UE.
Textul adoptat joi este rezultatul unor negocieri intre Legislativul european si Consiliu si cuprinde doua amendamente.
"Mecanismul de reciprocitate" va putea fi activat atunci cand o tara terta ai carei cetateni nu au nevoie de viza pentru a calatori in UE aplica sau mentine obligativitatea vizelor pentru cetatenii uneia sau mai multor state membre.
"Mecanismul de suspendare" va permite suspendarea temporara a vizelor pentru o tara terta, in cazul unei situatii de urgenta, scrie MEDIAFAX.
Aplicarea "mecanismului de reciprocitate" implica o procedura indelungata, care poate fi declansata doar la solicitarea unui stat membru ai carui cetateni au nevoie de vize pentru a calatori in state precum SUA si Canada.
La 30 de zile de la intrarea in vigoare a rezolutiei, statul in cauza poate notifica in scris Parlamentul European, Consiliul si Comisia Europeana pentru a cere declansarea mecanismului. CE publica notificarea in Jurnalul Oficial, iar statul tert are la dispozitie sase luni pentru a ridica vizele.
Daca nu se intampla acest lucru, Comisia Europeana are la dispozitie doua solutii: poate adopta impunerea, pe o perioada de 12 luni, a vizelor pentru cetatenii statului tert sau poate inainta Parlamentului European si Consiliului un raport de evaluare a situatiei, in care explica de ce nu propune impunerea temporara a vizelor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro