Presedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi Statele Unite sa nu foloseasca forta in Siria, cu cateva ore inainte sa inceapa negocieri sub tensiune intre Moscova si Washington asupra planului rus de plasare sub control international si apoi distrugere a arsenalului chimic sirian.

O intalnire este prevazuta joi si vineri la Geneva intre secretarul de Stat John Kerry si omologul sau rus Serghei Lavrov, insotiti de zeci de experti in dezarmare, urmarind sa deschida o cale diplomatica cu privire la conflictul din Siria si sa amane o eventuala actiune militara punitiva anuntata de catre Statele Unite.

Insa intr-un articol publicat in The New York Times (NYT), in timp ce Kerry se afla deja in drum spre Elevetia, Putin a reluat presiunile asupra Washingtonului. El i-a acuzat mai intai pe rebelii sirieni, ci nu armata presedintelui Bashar al-Assad, ca au comis atacul chimic de la 21 august langa Damasc, cu scopul de a provoca "o interventie" a Statelor Unite, scrie MEDIAFAX.

Seful statului rus, cel mai apropiat aliat al Damascului, a avertizat ca un eventual recurs la forta in afara cadrului Consiliului de Securitate al ONU va fi "inacceptabil" si "va constitui un act de agresiune".

In plus, a avertizat seful de la Kremlin, atacuri asupra Siriei ar putea sa declanseze un "nou val de terorism, (sa submineze) eforturile multilaterale privind rezolvarea problemei nucleare iraniene si conflictul israeliano-palestinian si sa destabilizeze si mai mult Orientul Mijolociu si Africa de Nord", prejudiciind totodata sistemul ONU.

Va fi necesar, deci, scrie Putin, ca "Statele Unite, Rusia si toti membrii comunitatii internationale sa profite de ocazia (oferita de) vointa Guvernului sirian de a-si plasa arsenalul chimic sub control international cu scopul de a-l distruge".

Putin isi incheie avertizarea pe un ton mai conciliant, salutand "increderea in crestere" dintre el si omologul sau american Barack Obama.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.