Editia irlandeza a tabloidului The Sun a renuntat la fotografiile cu femei care pozeaza topless si care erau publicate in pagina 3 a acestui ziar.

Decizia scoaterii acestor imagini din editia irlandeza a The Sun a fost motivata prin asa-numitele "diferente culturale" dintre Irlanda si Marea Britanie. In Marea Britanie, The Sun continua sa publice imagini cu femei topless in pagina 3.

"Pagina 3 este una dintre atractiile majore ale The Sun in Marea Britanie si face parte dintr-o suita de materiale jurnalistice, care implica in egala masura divertisment si informatie", a declarat Paul Clarkson, publisherul editiei irlandeze a The Sun.

"In editia irlandeza a The Sun ne straduim sa furnizam cititorilor acele elemente care ofera publicatiei valoare, in print si in mediul digital, dar ne straduim si sa satisfacem nevoile cititorilor nostri si sa reflectam diferentele culturale din Irlanda", a mai spus Clarkson.

Potrivit theguardian.com, decizia este una remarcabila pentru aceasta publicatie, care a prezentat timp de mai multi ani fotografii cu femei topless, fara a se preocupa de "diferentele culturale" pe care le invoca acum, scrie MEDIAFAX.

Cu toate ca a renuntat la imaginile cu femei topless din pagina 3, editia irlandeza a The Sun continua sa publice fotografii cu femei atragatoare, insa fara a le dezvalui zonele intime. Astfel, luni, The Sun Irlanda a publicat imagini cu Marilyn Monroe, iar ulterior in paginile publicatiei au aparut modelul olandez Sylvie van der Vaart, Rosanna Davison, castigatoarea competitiei de frumusete Miss World din 2003, si modelul sud-african Candice Swanepoel. Desi imaginea cu Swanepoel o prezinta pe aceasta topless, modelul isi ascunde sanii cu propriile brate.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.