Cazul de spionaj realizat de catre Statele Unite a afectat relatiile intre cei doi parteneri. Dezvaluirille privind spionarea birourilor UE de catre Agentia de securitate nationala (NSA) americana au avut un impact asupra primei runde de negocieri lansate luni la Washington cu privire la un acord de liber schimb menit sa creeze una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume.
"Trebuie sa clarificam toate acestea. Protejarea datelor personale trebuie sa fie garantata, sunt principiile europene", a declarat pentru presa presedinta lituaniana, Dalia Grybauskaite.
"Aceste negocieri vor fi continuate la Bruxelles, iar imediat apoi in Lituania", a adaugat ea la Vilnius.
Problema protectiei datelor ar putea fi mentionata in cursul negocierilor la 24 si 25 iulie la Vilnius cu participarea inaltilor reprezentanti americani si europeni, a declarat un responsabil al ministerului lituanian al Justitiei. Insa nu s-a hotarat inca daca pe agenda negocierilor va figura problema programului de supraveghere american PRISM, a adaugat acesta, scrie MEDIAFAX.
Surse diplomatice au declarat pentru AFP ca experti urmeaza sa se intalneasca la Bruxelles la 22 iulie pentru a stabili agenda si programul negocierilor ce urmeaza a fi aprobate.
Obiectivul acordului de liber schimb este ambitios: eliminarea tuturor barierelor, vamale si in special in materie de reglementari, care limiteaza schimburile intre Statele Unite, prima putere mondiala, si UE, principalul sau partener comercial, pentru a relansa economiile acestor tari afectate de criza.Negocierile intre UE si SUA privind securitatea vor avea loc in Europa, in iulie
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro