"Presedintele si Prima Doamna se vor intalni in privat cu membri ai familiei Mandela, pentru a le prezenta urari si se vor ruga in acest moment dificil", a declarat oficialul sub protectia anonimatului.
"De dragul linistii si confortului lui Nelson Mandela si la dorinta familiei sale, ei nu vor merge la spital", a adaugat oficialul, in timp ce Obama sosea la sediul presedintiei sud-africane pentru o intalnire cu omologul sau Jacob Zuma.
Presedintele american, care se afla in a doua etapa a unui turneu african inceput in Senegal, a declarat vineri ca nu are nevoie sa se fotografieze cu simbolul mondial al libertatii si iertarii, scrie MEDIAFAX.
El nu a exclus insa, in mod oficial, ca il va vizita, in functie de dorinta familiei acestuia.
Obama s-a intalnit cu eroul luptei impotriva apartheidului in 2005, pe cand era senator. Ei au vorbit, intre timp, in mai multe randuri, la telefon.
O noua intalnire intre cei doi, amandoi primii presedinti de culoare ai tarilor lor si laureati ai Premiului Nobel pentru Pace, a devenit imposibila din cauza degradarii starii sanatatii lui Mandela.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Pe 16 aprilie 2007, Liviu Librescu, profesor român la Virginia Tech, a salvat...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul doarme doar cu tine: cum îl muți în patul lui fără traumă, fără lupte...
Sursa: garbo.ro