Falsele jurnale intime ale lui Adolf Hitler, considerate una dintre cele mai mari inselatorii din istoria presei germane de dupa Al Doilea Razboi Mondial, vor fi transferate Arhivelor Nationale din Germania, unde vor fi accesibile publicului larg, a anuntat marti saptamanalul Stern.

In urma cu aproape 30 de ani, pe 25 aprilie 1983, falsele jurnale intime ale dictatorului nazist au fost prezentate la Hamburg ca o descoperire senzationala realizata de Stern, una dintre cele mai renumite publicatii germane, transmite MEDIAFAX.

"Stern va preda toate jurnalele intime aflate inca in posesia sa", a declarat o purtatoare de cuvant a acestui saptamanal, Franziska Kipper, precizand ca exemplarele aflate in posesia altor institutii (in special Fundatia Cartier din Paris si Haus der Geschichte din Bonn) vor ramane acolo unde se afla in prezent.

"30 de ani reprezinta termenul obisnuit pentru ca documentele oficiale sa devina accesibile pentru public. Stern a luat decizia de a preda aceste caiete", se afirma in comunicatul emis de acest saptamanal.

"Jurnalele falsificate fac parte din istoria publicatiei Stern. Nu dorim sa scapam de ele, ci sa actionam de o maniera potrivita si, inainte de toate, obiectiva", a declarat redactorul-sef al publicatiei Stern, Dominik Wichmann, citat in acelasi comunicat.

Pe 25 aprilie 1983, un jurnalist de la Stern, Gerd Heidemann, a prezentat cu mare pompa o serie de carnete negre - repartizate in 62 de volume - afirmand ca erau jurnalele intime ale dictatorului Adolf Hitler.

Achizitionate cu 9,3 milioane de marci germane de catre Stern, acele caiete au fost de fapt trucate de Konrad Kujau, un pretins colectionar. Inselatoria a fost descoperita de Politia judiciara si de Arhivele publice din Koblenz.

Stern a fost obligat sa isi prezinte public scuze, iar redactorii de la momentul respectiv au demisionat. Increderea cititorilor, puternic afectata de acest scandal, a condus la o scadere considerabila a vanzarilor publicatiei.

Konrad Kujau si reporterul Gerd Heidemann au aparut in fata tribunalului in 1984 si au fost condamnati la patru ani de inchisoare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.