Acest anunt are loc in timp ce Egiptul s-a aratat reticent in fata unei declaratii a ONU, care condamna violentele impotriva femeilor.
Initiativa urmareste sa "identifice" problemele economice, politice si sociale cu care se confrunta egiptenii si sa propuna "o serie de politici, (...) de legi si de mecanisme" pentru a le remedia, potrivit unui comunicat.
Organismele guvernamentale, spre exemplu Consiliul National al Femeii, asociatii, profesori universitari, dar si institutia sunnita Al-Azhar sau Biserica Copta au fost invitate sa le alature initiativei, care se va intinda pe trei luni.
Hartuirea femeilor pe strada, un fenomen cotidian care a degenerat frecvent, in ultimii doi ani, in agresiuni sexuale in grup, in timpul protestelor, reprezinta principalul subiect abordat, a afirmat Omaima Kamel, consiliera presedintelui Mohamed Morsi pentru situatia femeilor, scrie MEDIAFAX.
Cu toate acestea, initiativa a fost primita cu scepticism.
Cum "poate ea sa fie eficienta, daca insasi Constitutia tarii marginalizeaza femeile si le ignora drepturile fundamentale?", s-a intrebat activista Mariam Kirollos. "Din momentul in care Morsi a ajuns la putere, femeile au fost marginalizate in procesul de luare a deciziilor majore si au fost expuse unor violente tot mai mari", a declarat ea.
Potrivit diplomatilor, Egiptul, la fel ca Iranul si Rusia, a incercat sa indulceasca declaratia ONU impotriva violentelor asupra femeilor, adoptata in cele din urma saptamana trecuta.
Fratii Musulmani, din randurile carora a fost ales presedintele Morsi, au apreciat ca documentul este contrar valorilor islamului si poate duce la "degradarea completa a societatii", in cazul in care va fi adoptata.
Egipt a atras un număr de record de turiști în 2025
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro