Pe drumul spre Câmpina, ascuns între copaci, se ivește o clădire care pare desprinsă dintr-un vis tulbure. Nu e nici palat, nici fortăreață. E mai degrabă un templu, o rugăciune în piatră, o fereastră deschisă către lumea de dincolo: Castelul Iulia Hașdeu.

Cei care îi trec pragul simt imediat fiorul poveștii. Totul aici a fost născut dintr-o durere imposibil de dus și din credința că moartea nu este un hotar, ci o ușă.

Umbra unui copil genial

Iulia Hașdeu s-a născut la 14 noiembrie 1869 și a ars repede, ca o stea. Era un copil-minune: la opt ani absolvise patru clase, la unsprezece termina „Sfântul Sava”, iar la șaisprezece ani uimea profesorii Sorbonei cu talentul ei literar. Scria poezii în franceză, cânta la pian, vorbea mai multe limbi și avea în priviri promisiunea unui destin strălucitor.

Dar soarta a fost crudă. La doar 18 ani, tuberculoza a învins-o. A lăsat în urmă manuscrise, amintiri și un tată sfâșiat. Pentru Bogdan Petriceicu Hașdeu, pierderea fiicei a fost o rană care nu s-a mai închis niciodată.

Spiritismul – legătura nevăzută

Refuzând să accepte despărțirea, B.P. Hașdeu a căutat-o pe Iulia în altă parte. Ședințele de spiritism, viziunile halucinante, scrisul automat – toate deveniseră ritualuri prin care încerca să îi audă glasul. Și, într-un fel, l-a auzit. Credea că fiica îi dicta planurile unui castel – un loc unde cele două lumi s-ar putea întâlni.

Și astfel, la Câmpina, între 1893 și 1896, s-a ridicat o clădire unică, stranie, plină de simboluri mistice: Castelul Iulia Hașdeu.

Templul iubirii părintești

Intrarea este păzită de două tronuri de piatră, împodobite cu simboluri ezoterice – pentagrame, cercuri, sfinxuri feminine – și cu semnele posibilelor reîncarnări ale Iuliei. Deasupra porții veghează Ochiul Lumii, ca o privire eternă.

Castelul are trei turnuri, iar cel central e un templu unde Hașdeu se ruga adesea. În interior, oglinzile paralele, crucile, soarele și luna alcătuiesc un univers mistic. Fiecare cameră respiră o poveste: bustul fiicei din marmură de Carrara, caietul ei de matematică, jurnalul, statueta lui Iisus neatinsă de cutremure și războaie, tablouri semnate de mari artiști ai vremii.

Dar locul cel mai încărcat de mister rămâne camera obscură – sanctuarul spiritist. Aici, la lumina lumânărilor, Hașdeu invoca sufletul Iuliei. Aici scria, cu mâna tremurândă, mesaje pe care le credea dictate de ea. Aici, tatăl și fiica se întâlneau, dincolo de timp.

Decădere și renaștere

După moartea lui Hașdeu, în 1907, castelul a rămas pustiu, jefuit și lăsat pradă ruinării. Doar intervenția unor mari scriitori, precum Perpessicius și Călinescu, a salvat clădirea de la uitare. În timp, ea a fost restaurată și transformată în muzeu, iar eforturile de renovare au continuat până în prezent.

Citește continuarea pe kudika.ro


Despre autor:


Ultima actualizare: 23 Septembrie 2025 - 05 : 09

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.