Într-o epocă în care căsătoria era mai degrabă o condamnare decât un contract de dragoste, femeile din Italia secolului al XVII-lea au descoperit o cale letală de a scăpa de soții lor abuzivi: o poțiune inodoră, insipidă, invizibilă – dar fatală. Numele ei a devenit legendă, dar și blestem: Aqua Tofana.

Această substanță otrăvitoare, subtilă și perfectă în discreția ei, a fost creația unei femei care a rămas în istorie ca simbol al alchimiei criminale: Giulia Tofana. Într-o societate dominată de patriarhat, unde vocea femeii nu conta și dreptul de a-și părăsi soțul nu exista, Aqua Tofana a devenit arma tăcută a revoltei feminine – un simbol sumbru al libertății obținute cu sânge.

Cine a fost Giulia Tofana? Vrăjitoare, farmacistă sau justițiară?

Originară, se pare, din Palermo, Giulia Tofana ar fi fost fiica unei alte faimoase criminale – Thofania d’Adamo, executată pentru otrăviri în 1633. Unii istorici cred că Giulia a moștenit nu doar rețeta, ci și rețeaua de distribuție clandestină a otravii. În timp, s-a mutat la Roma, unde și-a construit o reputație respectabilă, ascunsă sub fațada unei binevoitoare vindecătoare și alchimiste.

Aqua Tofana nu era vândută oricui. Rețeaua condusă de Giulia opera cu o finețe de conspirație secretă: clientele erau exclusiv femei, în special cele aflate în căsnicii violente sau forțate. Ele primeau lichidul letal împreună cu instrucțiuni precise despre dozaj și administrare. Aparent, Giulia nu făcea decât „să le redea libertatea”.

Ce era, de fapt, Aqua Tofana?

Otrava era extrem de sofisticată pentru vremea respectivă. Substanța se prezenta ca un lichid clar, asemănător apei sfințite, și era ascunsă în recipiente religioase – sticluțe de mir, icoane sau fiole de parfum. Unele surse susțin chiar că era etichetată ca „cosmetice pentru femei”.

Ingredientele variau ușor, dar rețeta de bază conținea:


  • Arsenic – ucigaș lent și tăcut, provocând slăbiciune generală;


  • Plumb – contribuia la degradarea lentă a organismului;


  • Belladonna – planta otrăvitoare ce amplifica efectele neurotoxic


Administrarea se făcea în doze mici, gradual, dizolvate în supă, ceai sau vin. Simptomele imitau perfect o boală naturală: epuizare, probleme digestive, delir, moarte. Niciun medic al vremii nu putea bănui o crimă.

Citește continuarea pe kudika.ro


Despre autor:


Ultima actualizare: 11 Septembrie 2025 - 04 : 09

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.