Elon Musk (51 de ani) are în total nouă copii. Presa de peste Ocean a descoperit că fondatorul Tesla are gemeni cu o directoare de la una dintre firmele lui, o femeie pe nume Shivon Zilis (36 de ani).

Fondatorul Tesla a devenit tată de gemeni anul trecut, în luna noiembrie. Shivon Zilis, o directoare de la compania lui, Neuralink, a adus pe lume doi copii, iar presa a aflat cine este tatăl acestora abia recent, când Musk și Zilis au făcut o solicitare la tribunal pentru a schimba numele gemenilor (aceștia vor avea acum numele de familie a miliardarului american).

Tot anul trecut, dar în luna decembrie, Claire Boucher (cântăreața cunoscută cu numele de scenă Grimes) și Elon Musk au întâmpinat venirea pe lume a celui de-al doilea copil al lor, făcut cu o mamă surogat.

Elon Musk are nouă copii

Shivon Zilis s-a născut în Ontario, Canada, și l-a întâlnit pe Musk prin OpenAI, organizația non-profit de cercetare și implementare a inteligenței artificiale Musk, cofondată în 2015, informează Insider, potrivit ziare.com.

A studiat economia și filosofia la Yale, unde a jucat și portar în echipa feminină de hochei pe gheață.

Elon Musk a ajuns astfel la un total de nouă copii: cinci copii cu fosta soție, Justine Wilson, doi copii cu Grimes și doi copii cu Shivon Zilis.

Elon Musk a pledat în trecut pentru creșterea natalității, spunând că „civilizația se va nărui” dacă oamenii nu fac mai mulți copii.

„Eu îmi fac datoria, ha ha”, a scris el recent pe Twitter, comentând o știre care preciza că natalitatea din Statele unite este în scădere.

Una dintre fiicele lui Musk nu vrea să mai fie asociată cu tată ei

Xavier Alexander Musk, fiica transgen a miliardarului Elon Musk a depus în luna aprilie o cerere oficială pentru a-şi schimba numele de familie în acelaşi timp cu genul, cu scopul de a rupe astfel toate legăturile cu tatăl ei.

Citeste si:
Mercur retrograd 29 decembrie 2022 – 18 ianuarie 2023: Cum sunt...
Mercur retrograd 29 decembrie...

"Nu mai locuiesc cu tatăl meu biologic şi nu mai vreau să fiu asociată cu el sub nicio formă", a scris tânăra transgen în documentul în care îşi explică solicitarea depusă a doua zi după ce a împlinit vârsta de 18 ani, scrie Agerpres.

Xavier Alexander Musk cere să se numească de acum Vivian Jenna Wilson, pentru ca numele să corespundă genului său ales. Ea doreşte astfel să preia numele de familie al mamei sale, Justine Wilson, care a divorţat de Elon Musk în 2008.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Iulie 2022 - 10 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.