Romania a importat 381,9 mii tone de gaze echivalent petrol in primele noua luni din 2016, ceea ce inseamna o cantitate cu 565,8% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unor date transmise de INS.

Aceleasi date arata ca in in timp ce importurile de gaze au crescut de cinci ori, productia nationala a scazut cu 13,5%. Niculae Havrilet, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), a declarat recent ca importurile de gaze din Rusia ar putea creste in aceasta iarna pana la 40% din consumul national.

In ultimii ani, importurile din Rusia au fost nesemnificative. In timp ce acum, acestea reprezinta 30%, anul trecut, in luna noiembrie, importurile au avut o pondere de doar 4,3%. Chiar si in septembrie 2016, cand consumul este inca redus fata de perioada de iarna, gazele din Rusia au avut o pondere de 30%. Aceasta in conditiile in care in septembrie 2015, importurile erau spre zero.

Insa, in ultimul an, preturile pe pietele internationale au fost in continua scadere, iar preturile la gazele din import au ajuns sa fie mai mici decat cele din Romania.

Niculae Havrilet sustine ca in aceasta iarna, pretul gazelor din import va fi chiar si cu 18-20 de lei/MWh mai mic fata de gazele inmagazinate in Romania. "Furnizorii se indreapta spre aceasta sursa. In momentul in care preturile sunt mici, pot intra gaze pana la 40% din import", a spus Havrilet. Acesta a precizat ca pentru ultimul trimestru din acest an, pretul de import este intre 68 si 72 de lei pe MWh, iar pentru primul trimestru din 2017, estimarile pentru piata internationala indica un pret de 78 de lei pe MWh. In al doilea trimestru, pretul gazelor din import a fost chiar mai redus- 63 lei/MWh, in timp ce Romgaz vindea cu cel putin 72 lei/MWh, conform HotNews.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.