Guvernul nu va reveni asupra pachetului de masuri incluse in Codul Fiscal, acesta urmand sa ramana in forma deja adoptata de Parlament, a declarat ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, care a adaugat ca va avea o discutie cu guvernatorul BNR pentru a-i prezenta inca o data argumentele.

"Cred ca acest Cod Fiscal va ramane in forma deja adoptata de catre Parlament. Nu vad ce altfel de discutii ar mai putea sa fie pe masuri, nu vad neaparat care ar fi efectul puternic al aplicarii treptate a unor masuri. Eu sunt pentru a produce in economie toate acele efecte de care economia are nevoie, dar efecte considerabile. Pentru ca, altfel, o amagire a aplicarii treptate a unor astfel de masuri nu produce efectele scontate", a afirmat Teodorovici vineri, intr-o conferinta de presa, intrebat de jurnalisti daca va lua in considerare sfaturile guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, de aplicare treptata a masurilor de relaxare fiscala.

El a reluat ideea ca Romania trebuie sa profite de situatia din regiune si sa aplice masuri indraznete. "Nu este cazul ca acest Guvern sa revina asupra acestor masuri prevazute in Codul Fiscal. Sunt convis ca se vor gasi masuri care sa compenseze la un moment sau altul daca situatia o va impune. Dar sa revenim asupra a ceea ce este prevazut acum in Codul Fiscal, asta sub nicio forma", a mentionat ministrul.

Teodorovici a adaugat ca va avea o discutie cat de curand cu Isarescu pentru a-i prezenta inca o data argumentele ministerului de Finante, in sustinerea actualului set de masuri din Codul Fiscal.

"Cred ca uneori ar trebui sa gandim dincolo de logica matematica a unor astfel de calcule. Economia, este adevarat ca uneori trebuie sa tina cont si de modele, formule si astfel de abordari, dar poate mai ales in cazul Romaniei care este o economie atipica. Trebuie sa te pregatesti activ, nu sa te inghesui intr-un colt si sa speri ca poate furtuna nu te va afecta. Uneori trebuie sa iei furtuna in piept, cred ca este o abordare mult mai sanatoasa", a afirmat ministrul de resort.

Intrebat daca va prezenta o noua analiza detaliata pe masurile din Codul Fiscal, asa cum i-a fost solicitat, Teodorovici a spus ca este normal sa faca acest lucru, nu numai pentru ca cere Parlamentul sau alta structura, ci pentru ca vrea sa faca o prezentare mult mai detaliata pentru toti cei care asteapta Codul Fiscal, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2024
Parlamentul a aprobat bugetul...

In sustinerea argumentelor pentru masurile de relaxare fiscala, ministrul a dat ca exemplu efectele reducerii CAS in toamna anului trecut, cu un impact de 3,5 miliarde lei in loc de 5 miliarde lei, cat fusese estimat initial, dar si cele ale reducerii TVA la 9% pentru alimente si bauturi nealcoolice, unde impactul pe prima luna de aplicare a fost unul pozitiv, de 400 milioane lei, fata de cel de -500 milioane lei prognozat.

"V-am dat doua exemple din care reiese clar ca impactul estimat a fost mai mic decat cel real. (...) Legat de impactul celorlalte masuri din CF , abordarea mea este una pozitiva si nu neaparat optimista, dar nu am motive sa cred ca intregul pachet nu va produce cel ptin impactul anticipat pentru 2016, in sensul de venituri la bugetul de stat", a mai spus Teodorovici.

Guvernatorul BNR a reiterat vinerea trecuta ca noul Cod Fiscal este inaplicabil din cauza impactului pe care l-ar avea asupra Produsului Intern Brut reducerile de taxe si impozite.

Citeste si:
Bacșișul va fi impozitat cu 10% începând din 2023
Bacșișul va fi impozitat cu...

"Codul Fiscal nu are niciun fel de problema, dar pachetul de reduceri de taxe si impozite este, din punct de vedere economic si financiar, inaplicabil, pentru ca nu poti sa pui in aplicare sase masuri de acest fel. Nu e doar discutia ca se vrea sau nu se vrea reducerea de TVA de la 24 la 19%, asta ar insemna un deficit de 8,9 miliarde lei. Acestui cod fiscal ii lipseste masura. Asa se conduce o economie de piata, trebuie masura", a afirmat Isarescu. El a mentionat ca Romania nu are capacitatea necesara de a face fata unei cresteri economice de 6-8%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.