Fostul prim-ministru Victor Ponta considera ca activitatea actualului sef al Executivului, Viorica Dancila, este afectata de faptul ca nu are consilieri buni si nu beneficiaza de serviciile SPP, fapt care reprezinta "o problema institutionala si structurala".

"A aparut acel incident, gafa, situatie oarecum ridicola legata de intalnirea ratata a doamnei Dancila cu domnul Juncker. Dincolo de ridicolul situatiei, as vrea sa retineti trei elemente extrem de importante. Este prima data, din cunostintele mele, in Romania dar si intr-o alta tara a UE, cand presedintele Comisiei Europene vine in acea tara si nu are o intalnire la sediul Guvernului. Este un semnal politic foarte clar pe care dl Juncker il da in numele Comisiei Europene. Toate jignirile pe care oamenii lui Dragnea si Dancila i le adreseaza domnului Juncker sunt la fel de stupide ca si cei care le profereaza. Domnul Juncker este presedintele Comisiei Europene, vorbeste in numele Comisiei Europene, ia atitudine in numele Comisiei Europene, Romania este parte a UE si acest gest politic este important", a declarat marti Victor Ponta, lider al Pro Romania, potrivit Agerpres.

El a aratat ca, pe vremea cand era prim-ministru, nu i s-a intamplat sa rateze vreo intalnire oficiala pentru ca avea consilieri bine pregatiti si beneficia de SPP care avea dreptul legal si capacitatile logistice de a sprijini organizarea acestor intrevederi.

"Aveam consilieri de politica externa care tineau legatura cu staff-ul respectivului demnitar si stiau in orice secunda si cand aterizeaza, si cand decoleaza, si unde este, si la ce ora ne vedem. Doamna Dancila are niste consilieri impusi de dl Dragnea, care mai mult o saboteaza. Ofiterii SPP tineau legatura cu serviciul de protectie al respectivului demnitar si ma duceau ei. Oriunde se intampla lucrul acesta. Doamna Dancila reprezinta Romania si faptul ca nu are consilieri buni si faptul ca nu mai beneficiaza de serviciile profesioniste ale SPP pentru ca asa a zis Dragnea se reflecta in activitatea sa ca prim-ministru si este o problema institutionala si structurala", a precizat Victor Ponta.

Fostul premier a criticat si modul de comunicare al Guvernului

"Ca de fiecare data, de cate ori se comite o gafa, in loc sa iesi public si sa spui 'scuze, imi pare rau, ma voi organiza mai bine data viitoare', se declanseaza o campanie bolsevic-securista de minciuni. Intai am aflat ca SPP l-a rapit pe Juncker. Trebuie sa ai un neuron in plus fata de cel care a spus asa ceva ca sa crezi. SPP nu rapeste pe nimeni, nu merge nicaieri decat acolo unde i se spune de catre demnitari. Daca dl Juncker ii spunea SPP-ului sa stea trei ore pe aeroport, statea trei ore, daca ii spunea sa il duca la Sinaia, il ducea la Sinaia. Deci, nu exista. (...) Genul acesta de campanie murdara, sprijinita de Guvernul Romaniei, impotriva oficialilor straini ne lezeaza interesele noastre ca tara pe termen mediu si lung si ne face nefrecventabili in conditiile in care in trei luni vom prelua presedintia Consiliului Uniunii Europene", a adaugat Ponta.
Citeste si:
Liviu Dragnea a postat o nouă rețetă. Internauții, glume pe seama...
Liviu Dragnea a postat o nouă...

Luni, Guvernul a precizat ca intalnirea prim-ministrului Viorica Dancila cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de la aeroport, nu a mai avut loc deoarece aeronava cu care a venit in Romania seful CE a aterizat mai devreme de ora anuntata, iar Serviciul de Protectie si Paza a preluat delegatia oficialului european si a plecat spre hotelul unde urma sa fie cazat Juncker.

Presedintele CE a venit luni in Romania pentru a participa la sesiunea plenara a Summitului "Initiativa celor Trei Mari". Intalnirea cu Dancila a avut loc marti, pe Aeroportul Baneasa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.