Business 24 Mai 2017 17:57
Potrivit unei analize realizate de Wizmo.ro, platforma imobiliara dedicata atat sectorului rezidential, cat si celui de business, si RE/MAX Romania, parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, romanii nu au inca deprinderea de a cere sa fie reprezentanti exclusiv de catre un agent imobiliar, doar sub 10% dintre listarile imobiliare fiind gestionate de o singura agentie.

La nivel european insa, sustin cele doua companii, peste 50% dintre listarile imobiliare sunt gestionate de un singur agent, acesta reprezentand interesele unei singure parti in procesul de vanzare sau inchiriere.

„Relatia exclusiva cu un agent imobiliar este asemanatoare cu cea de natura juridica. Asa cum nici un avocat nu poate reprezenta ambele parti intr-un proces, nici un agent imobiliar nu poate sustine simultan atat interesele vanzatorului, cat si cele ale cumparatorului”, sustine Razvan Cuc, Presedinte RE/MAX Romania.

Potrivit acestuia, pentru ca numarul de contracte de exclusivitate sa creasca este necesara o educare a agentilor in acest sens, precum si infiintarea unor norme ale industriei care sa sprijine aceasta abordare profesionista. La aceasta inertie, insa, contribuie in egala masura si proprietarii imobilelor care nu cunosc suficient acest mod de lucru si avantajele sale.

Astfel, printre beneficiile unui proprietar care alege reprezentarea exclusiva se numara analiza si evaluarea pietei, acces la un set de solutii de marketing si promovare mult mai eficiente, primirea unor materiale de promovare personalizate, dar si preselectarea clientilor. De asemenea, in aceasta situatie, agentul imobiliar exclusiv se implica in toti pasii negocierii si stimlueaza ofertantii intr-o competitie cu scopul de a obtine cel mai bun pret posibil. De cealalta parte, exclusivitatea cu un agent pentru cel care cumpara sau inchiriaza o proprietate inseamna ca acesta nu va trebui sa achite niciun fel de comision pentru tranzactie.

Potrivit unui comunicat remis 9am, deficitul numarului de proprietati listate exclusiv se remarca si la nivelul platformelor imobiliare. Contrar aparentelor, o listare multipla a aceluiasi anunt reprezinta un risc in tranzactionarea unui imobil si prelungeste perioada in care anuntul este disponibil pe piata.

„Atunci cand un posibil cumparator sau chirias vede acelasi anunt listat de multipli agenti, poate chiar cu preturi si descrieri diferite, increderea lui in oferta respectiva scade si trece cu usurinta la urmatorul anunt. De aceea, pentru ca o oferta sa petreaca cat mai putin timp online si sa capteze atentia publicului, recomandam si noi ca listarile sa fie unice, cu o descriere cat mai ampla si corecta”,
a declarat Marteen Deboo, CEO Wizmo.ro.

Citeste si:
Top 3 momente în care poți avea nevoie de un credit rapid 
Top 3 momente în care poți...

Din analizele Wizmo.ro reiese si faptul ca un contract de exclusivitate reprezinta o garantie pentru agentie ca eforturile ei vor fi rasplatite. Astfel, daca agentia stie ca nu este singura care tranzactioneaza o proprietate, eforturile sale in promovarea anuntului vor fi mai mici, ceea ce se traduce, implicit, intr-o vizibilitate redusa a ofertei.

“Si platformele imobiliare isi doresc sa aiba cat mai multe anunturi exclusive, deoarece, in acest fel, agentul imobiliar are siguranta ca niciun alt agent nu va publica respectivul anunt si ca proprietarul va realize impreuna cu el tranzactia. Prin urmare, agentul va fi deschis sa ofere toate informatiile despre listing. Wizmo isi doreste acest lucru, deoarece vrea anunturi cat mai complete”, a incheiat Marteen Deboo.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.