Profitul grupului italian Enel in Romania, calculat inainte de taxe, depreciere si amortizari (EBITDA), a scazut in primele noua luni de la 227 milioane de euro in urma cu un an la 221 milioane de euro, influentat de evolutia negativa a profitului operatiunilor de retail.

Profitul EBITDA al operatiunilor de retail a scazut in intervalul ianuarie-septembrie cu 15 milioane de euro, la 19 milioane de euro, potrivit datelor publicate vineri de grupul Enel.

Profitul EBIT, calculat inainte de deducerea dobanzilor si taxelor, s-a redus cu 11,4%, de la 158 de milioane de euro in urma cu un an la 140 de milioane de euro.

Veniturile s-au redus cu 0,8% in intervalul anualizat, de la 756 de milioane de euro in urma cu un an la 750 de milioane de euro. In primele noua luni, Enel a produs 1,01 TWh de energie electrica, exclusiv din resurse regenerabile.

Enel Green Power Romania (EGPR), subsidiara a Enel Green Power, detine o capacitate neta instalata, regenerabila, de 534 de megawati. Din aceasta, capacitatea neta instalata din surse eoliene este de 498 de megawati, iar 36 de megawati din alte surse.

Enel Green Power a trecut pe o pierdere neta de 97 de milioane euro in trimestrul al treilea, dupa un profit de 102 milioane euro in urma cu un an, in mare parte din cauza revizuirii in scadere a valorii activelor din Romania, cu 155 de milioane euro, potrivit datelor publicate vineri.

Decizia de reevaluare in scadere a valorii activelor din Romania a fost luata din cauza incertitudinilor legislative si a conditiilor din piata, se arata in raportul financiar al companiei, scrie MEDIAFAX.

In primele noua luni, profitul net al Enel Green Power a scazut cu 38%, la 245 milioane de euro, de la 395 de milioane de euro in intervalul similar din 2014, rezultatul incluzand reevaluarea in scadere a activelor din Romania.

La nivelul grupului Enel, profitul EBITDA a urcat in primele noua luni cu 4,9%, la 12,16 miliarde de euro, in timp ce veniturile au avansat cu 3,6%, la 56 miliarde de euro.

Profitul EBIT al Enel a scazut cu 11,7%, la 6,3 miliarde de euro, declinul reflectand reevaluarea in sens negativ a valorii activelor cu un total de 1,6 miliarde de euro in Rusia si Romania.

Grupul Enel este o companie energetica multinationala si un jucator integrat de top pe piata de electricitate si gaze naturale din lume, concentrandu-se in special in Europa si America latina. Grupul activeaza in peste 30 de tari de pe patru continente, generand electricitate din peste 96 GW de capacitate instalata neta si distribuind electricitate si gaz printr-o retea ce acopera circa 1,9 milioane km. Enel, cu cei 61 de milioane de consumatori in toata lumea, detine cea mai mare baza de clienti comparativ cu societatile europene din acest sector si este printre companii de electricitate fruntase in Europa in ceea ce priveste capacitatea instalata si EBITDA raportat.

Citeste si:
OMV Petrom, profit de miliarde în România, solidaritate zero....
OMV Petrom, profit de...

Prezenta pe piata din Romania inca din 2005, Enel este, in acest moment, cel mai mare investitor privat in domeniul energetic, cu operatiuni in sectorul distributiei si furnizarii de electricitate, dar si al productiei de energie electrica din surse regenerabile. Compania are peste 3.100 de angajati pe plan local si ofera servicii unui numar de 2,7 milioane de clienti din trei zone importante ale tarii: Muntenia Sud (inclusiv Bucuresti), Banat si Dobrogea, totalizand aproape o treime din piata locala de distributie. Enel continua dezvoltarea unui program de investitii pentru imbunatatirea calitatii serviciilor, modernizarea retelei si implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.