Romania a avut in aprilie un deficit comercial de 634,6 milioane euro, cu 33,6 milioane euro mai mare decat cel inregistrat in aceeasi luna a anului trecut, dupa ce importurile au urcat cu 2,6%, iar exporturile cu 2,2%, a anuntat Institutul National de Statistica.

Astfel, in februarie 2014, conform estimarilor preliminare ale INS, exporturile FOB au insumat 18,7 miliarde lei (4,17 miliarde euro), iar importurile CIF au insumat 21,5 miliarde lei (4,8 miliarde euro).

Comparativ cu aceeasi luna din 2013, exporturile au crescut cu 4,1% la valori exprimate in lei si cu 2,2% in euro, iar importurile au urcat cu 4,6% in lei si cu 2,6% in euro. Fata martie 2014, exporturile din luna aprilie au scazut cu 7,2% la valori exprimate in lei si cu 6,8% in euro, iar importurile s-au redus cu 4,8% in lei si cu 4,3% in euro, scrie MEDIAFAX.

In primele patru luni ale acestui an, deficitul comercial FOB-CIF a fost de 7,84 miliarde lei (1,75 miliarde euro), mai mare cu 493,7 milioane lei (71,4 milioane euro) decat cel inregistrat in perioada ianuarie-aprilie 2013.

Exporturile FOB realizate in intervalul analizat au fost de 76,1 miliarde lei, cu 10,6% mai mari fata de primele trei luni ale anului trecut, iar importurile CIF au fost de 83,9 miliarde lei, in crestere cu 10,2%.

In euro, exporturile au urcat cu 8,1%, la 16,9 miliarde euro, iar importurile au avansat cu 7,7%, la 18,68 miliarde euro.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) in perioada ianuarie-aprilie a fost de 54 miliarde lei (12 miliarde euro) la expedieri si de 63,17 miliarde lei (14 miliarde euro) la introduceri, reprezentand 71% din total exporturi si 75,3% din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28) s-a situat la 22 miliarde lei (4,9 miliarde euro) la exporturi si de 20,76 miliarde lei (4,6 miliarde euro) la importuri, reprezentand 29% din total exporturi si 24,7% din total importuri.

In perioada analizata, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (43,4% la export si 35% la import) si alte produse manufacturate (32,5% la export si respectiv 30,1% la import).

Citeste si:
Consumul de curent al utilizatorilor casnici din România, mai mic...
Consumul de curent al...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.