Guvernul va putea inlocui, din proprie initiativa sau la cererea finantatorilor, firma angajata intr-un proiect de parteneriat public-privat si care nu isi respecta obligatiile contractuale sau fata de finantatori, fara insa sa initieze o noua procedura de atribuire,cu licitatie sau cerere de oferte

Lipsa unei noi proceduri de atribuire va fi posibila daca aceasta varianta este inclusa in documentatia initiala de atribuire si in contractul de parteneriat public-privat. O noua procedura de atribuire este tratata ca "necesitate" doar daca in documentatia de atribuire si in contract nu a fost inclusa acea varianta.

Prevederea a fost introdusa in proiectul legii privind parteneriatul public-privat, aprobat recent de Guvern si transmis Parlamentului, intr-o forma care difera insa de cea trimisa Comisiei Europene spre consultare.

Astfel, documentul aprobat de Guvern stabileste ca, in cazul in care partenerul privat sau societatea de proiect nu isi indeplineste din orice motiv obligatiile asumate in cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligatiile fata de finantatorii proiectului, partenerul public, din proprie initiativa sau la solicitarea finantatorilor proiectului, va putea inlocui partenerul privat.

"Inlocuirea partenerului privat se poate face fara realizarea unei noi proceduri de atribuire numai daca aceasta posibilitate a fost prevazuta in cadrul documentatiei de atribuire initiale intr-o modalitate clara, precisa si neechivoca, indicandu-se cauzele unei astfel de inlocuiri potentiale si conditiile in care poate fi realizata, si daca aceasta posibilitate a fost inclusa in cadrul contractului de parteneriat public-privat. In absenta indeplinirii tuturor acestor conditii, orice inlocuire a partenerului privat necesita declansarea unei noi proceduri de atribuire", este decizia Guvernului, scrie MEDIAFAX.

Forma proiectului aprobat de Guvern difera insa la acest capitol de cea transmisa Comisiei Europene spre consultare, inainte de aprobare.

Astfel, proiectul postat pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine cu mentiunea "Forma transmisa spre consultare Comisiei Europene" prevede clar ca inlocuirea firmei angajate pentru un proiect de parteneriat public-privat va fi efectuata numai printr-o procedura de selectie.

Citeste si:
Kim Kardashian, achiziție neașteptată la o licitație. Vedeta a...
Kim Kardashian, achiziție...

"In cazul in care partenerul privat sau societatea de proiect nu isi indeplineste din orice motiv obligatiile potrivit contractului de parteneriat public-privat sau obligatiile fata de finantatorii proiectului, partenerul public, din proprie initiativa sau la solicitarea finantatorilor proiectului, va putea inlocui partenerul privat in urma unei proceduri de selectie a unui nou partener privat. Conditiile unei astfel de inlocuiri vor putea fi convenite printr-un contract incheiat intre partenerul public si finantatorii proiectului. Contractul de parteneriat public-privat va contine in acest caz prevederi corespunzatoare care sa permita partnerului public inlocuirea partenerului privat", prevedea proiectul transmis la Bruxelles.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.