Federatia Romana de Box afirma ca hotararea forului international este abuziva si ilegala, intentionand sa sesizeze TAS in cazul in care decizia va fi aplicata.

"Din punctul de vedere al Federatiei Romane de Box o eventuala decizie a AIBA de excludere a FR Box este abuziva si ilegala. Daca totusi acest lucru se va intampla, FR Box va sesiza TAS pentru interzicerea punerii in aplicare a acestei decizii pana la solutionarea litigiului cu AIBA de la CAS, cu termen in 21 septembrie 2011.

Suntem optimisti ca sportivii si antrenorii romani vor participa la competitiile internationale organizate de AIBA, inclusiv JO Londra 2012", se anunta in comunicatul FR Box semnat de secretarul general Niculae Constantinescu, potrivit MEDIAFAX.

Presedintele FR Box, Rudel Obreja, se afla de mai mult timp in conflict cu conducerea AIBA, care ii cere demisia din functia de presedinte al FR Box. AIBA a notificat, la 9 august, FR Box ca va fi dezafiliata daca Obreja nu renunta la functia sa pana la 31 august.

Luni, presedintele COSR, Octavian Morariu, alaturi de Francisc Vastag, Leonard Doroftei si alti fosti sau actuali oficiali ai FR de Box, i-au trimis presedintelui AIBA, Ching-Kuo Wu, o scrisoare in care ii solicita acestuia sa amane dezafilierea FR Box, daca Rudel Obreja va renunta la functie pana la 1 septembrie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.