'Au fost cazuri in care au lesinat spectatori'

Botosanean de fel, actorul Vlad Ivanov a absolvit ATF, sectia Actorie, in 1995, la clasa profesoarei Sanda Manu. Din acel an este angajat al Teatrului National din Bucuresti, unde a jucat, printre altele, in „Tamerlan cel Mare“, „O scrisoare pierduta“, „Jocul ielelor“, „Trei surori“, iar la Teatrul Bulandra a interpretat rolul principal in „Elizaveta Bam“, montare ce a primit Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol al stagiunii 2005-2006. Recent, publicatii americane de specialitate au considerat ca Ivanov merita o nominalizare la Oscar pentru rolul lui Bebe din filmul lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 saptamini si 2 zile“.

Domnule Ivanov, anul acesta, prin primavara, ati refuzat pe buna dreptate o nominalizare la un premiu UNITER pentru rol secundar pe motiv ca dumneavoastra jucaserati de fapt un rol principal in „Elizaveta Bam“.

Da. Si multumesc ziarului Cotidianul ca m-a sustinut atunci.

Acum, culmea culmilor, ati primit Premiul Criticilor din Los Angeles pentru Cel mai bun actor in rol secundar. Si totusi, domnul Bebe numai personaj secundar nu e...

Da, asa e, dar americanii iau in considerare numarul de minute in care un anume actor apare pe ecran. Si, desi este cel mai important personaj masculin, Bebe apare relativ putin in economia filmului, vreo 40-45 de minute.

Putin, dar bine. Premiul acesta sper ca nu-l mai refuzati...

Nu, nici gind. E un premiu foarte important si e extrem de magulitor ca mi l-au dat tocmai mie.

Unde erati cind ati primit vestea?

Eram in Dubai, unde prezentam filmul „4, 3, 2“ la un festival. De cind cu filmul asta m-am transformat intr-un globe-trotter... Stateam in camera unui hotel de 5 stele chiar peste drum de celebrul hotel de 7 stele, Burj Al-Arab, si ma minunam de luxul de acolo cind am primit un SMS de la Cristian Mungiu anuntindu-ma ca am luat premiul criticilor din Los Angeles. Cel mai tare ma bucur pentru film ca merge inainte si ca ia premii peste premii.

Vestea nominalizarii la Globurile de Aur ati aflat-o tot peste hotare?

Da. Eram la Ierusalim. Am vizitat toate locurile sfinte si, exact cind am ajuns la zidul plingerii, am primit vestea nominalizarii.

Si ati plins?

De bucurie. Am marcat momentul. Acum ne facem bagajele pentru Los Angeles. Pe 12 ianuarie ne vom lua premiile Asociatiei criticilor de acolo.

Cind ati inceput filmarile v-ati gindit vreo clipa ca filmul va avea un asemenea succes?

Nici un artist nu merge dimineata la filmari cu gindul: „Cu rolul asta iau Oscarul“. Toata lumea a lucrat cit se poate de serios, atmosfera la filmari era una de o emulatie deosebita pe care eu nu am mai simtit-o in nici o alta echipa. Ne simteam bine impreuna si voiam cu totii sa iasa cit mai bine filmul. Si asta s-a vazut in produsul final. Si acum ne intilnim, vorbim la telefon, tinem legatura. S-a format o adevarata familie.

Si Mungiu in familia asta cine e?

El e tatal. Are meritul cel mai mare. El a scris scenariul, a regizat filmul, e ca-n basme, daca n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Hai sa fac o alta comparatie: filmul asta e ca o orchestra. Dirijorul e Cristi, dar dirijorul are nevoie la rindul lui si de solisti, si de instrumentisti, si de cei care cara pupitre sau care intorc foile la partituri. Fiecare munca este importanta.

Jucati un personaj extrem de ingrat. Lumea va uraste sincer cind vede filmul.

Da. Partea buna este ca nu ramin nimanui indiferent. Chiar ieri eram in-tr-un supermarket si un domn se tot uita la mine. In loc sa-si bage cumparaturile in cos, le punea pe linga. Eu i-am zimbit incurajator si el m-a intrebat asa, cu teama: „Sinteti domnul doctor?“. I-am spus ca da si mi-a strins mina, m-a felicitat pentru succesul filmului. E imbucurator.

Bebe e chiar doctor?

Nu se spune nicaieri ca ar fi doctor, la cum lucreaza, cred ca nu e nici macar felcer, mai degraba mecanic auto. E o figura mai de underground. Nu stiu exact ce meserie are Bebe, dar nu e in nici un caz medic.

Nu a venit nimeni sa va bata?

Nu inca. Dar mi-au spus unii, mai in gluma, mai in serios: „Doamne, imi venea sa sparg ecranul si sa va gitui cu mina mea“. Cind prezint filmul, le spun spectatorilor: „Uitati-va la mine ca sint vesel, jovial, tineti minte zimbetul meu de acum ca la sfirsitul filmului o sa ma uriti sigur“. Si ei incep sa rida, dar dupa proiectie, ma privesc cu totii chioris. Chiar la Ierusalim, dupa film, cind m-a vazut, o femeie s-a schimbat la fata. Avea o stare de febrilitate si bea apa intruna, sa se linisteasca. M-am dus sa o intreb ce s-a intimplat si mi-a spus: „Scuzati-ma, stiu ca sinteti actor si ca va faceti doar meseria. Dar nu am putut suporta scena avortului si am iesit din sala. Acum, vazindu-va, mi se face rau“. Au fost cazuri in care au lesinat spectatori. Filmul e foarte dur si greu de suportat. In cel mai bun caz te lasa pur si simplu buimacit. Asa am simtit si eu cind l-am vazut. E socant.

Nu v-a fost frica, citind scenariul, sa jucati acest rol?

Nu. M-a cucerit din prima clipa. Cristian imi daduse scenariul. Eu am inceput sa-l citesc intr-un autobuz si, la un moment dat, am coborit, m-am asezat pe o banca, intr-un parc, si l-am citit pe nerasuflate. Nu l-am putut lasa din mina. Iar rolul meu mi s-a parut foarte ofertant. Nu il scuz pe domnul Bebe, care e fara doar si poate un ticalos, dar pentru un actor e un rol colosal, e extrem de complex, te solicita la maxim si poti etala o gama intreaga de mijloace actoricesti. Personajul are multe fete ale raului, se insinueaza incet-incet. Ca spectator, la inceput nu intelegi ce vrea acest domn si, cind ajungi sa pricepi, e deja prea tirziu, esti inghitit cu totul de acest personaj.

Personajele negative sint mai ofertante?

Nu. Personajele bine scrise sint ofertante. Iar Cristian Mungiu a scris foarte bine acest rol, ca de altfel intregul scenariu.

De ce-si uita domnul Bebe buletinul la receptie?

E o diversiune care sa-l induca pe spectator in eroare. In filmul asta nu e ca in Cehov, unde, daca apare o pusca in actul intii, e musai sa se sinucida cineva cu ea in actul trei. Si nu e nici film american.

Care e cea mai frecventa intrebare pe care v-o pun spectatorii dupa film?

Multi ne intreaba cum s-a filmat scena cu avortul. Altii, daca in Romania mai exista locatii ca acelea din film sau daca am reconstruit noi sa para ca in perioada comunista. Dar cum in Romania sint atitea cartiere muncitoresti, nu a fost nevoie sa refacem mai nimic. Ce s-a refacut complet a fost camera de camin a fetelor, o adevarata opera de arta a scenografei Mihaela Poenaru. Ea a mers pe la zeci de tirguri de pe la marginea Bucurestiului si a cumparat obiecte din epoca comunista. A gasit pina si servetele parfumate din 1987. Ele nu mai erau parfumate de mult, dar aminteau de vremurile acelea. Si musamaua aceea patinata... oamenii vind tot felul de chestii. Am avut desigur grija la filmari sa nu apara in cadru termopane sau alte barbarisme moderne.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe