Cetatenii UE care vor sa fie avocati, traducatori, biochimisti sau cadre didactice in Romania vor da examen sau vor trebui sa stea in stagiu de adaptare
Guvernul a decis sa modifice conditiile de recunoastere a diplomelor si calificarilor pentru profesiile reglementate. Principala schimbare este aplicarea unor masuri compensatorii tranzitorii pentru cetatenii din UE, Spatiul Economic European si din Elvetia care vor sa munceasca in Romania daca se constata diferente semnificative in pregatire. Aceeasi procedura se va aplica si romanilor care vor vrea sa practice diverse meserii in statele UE. Ordonanta de urgenta emisa de Guvern face referire la o serie de meserii pentru care se pot oferi masuri compensatorii, printre care practician in insolventa, avocat, restaurator, traducator/interpret autorizat, psiholog, biochimist, biolog si chimist in sistemul sanitar, expert contabil, contabil autorizat sau cadru didactic.

Ordonanta prevede ca recunoasterea profesionala se face de catre o autoritate romana corespunzatoare fiecarei profesii, care va aplica si masurile compensatorii potrivite. Acestea sint de doua tipuri: stagii de adaptare si probe de aptitudine. Stagiul de adaptare nu poate depasi perioada de trei ani, iar a doua masura este de fapt un examen de diferenta.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.