Marturisesc ca nu citisem, pana la acest inceput de vara caniculara, nimic semnat de Kiril Hristov. Asa ca e de inteles interesul si uimirea cu care am citit romanul scriitorului bulgar, 'Abisurile dragostei'.

De la inceput trebuie spus ca titlul este mai curand o capcana. Si subiectul sau este o capcana, chiar daca in mare parte romanul este despre �usturatoarea dulceata a dragostei� pe care o traieste un fel de �Casanova� intarziat, venit tocmai de la Sofia pentru a gusta din placerile amorului la Trieste. Cand spun �intarziat� ma refer la faptul ca �originalul� facuse furori in Italia secolului al XVIII-lea, iar �Histoire de ma vie� fusese scrisa in 1794 de marele amorez, savant, muzician, aventurier, cavaler, diplomat, scriitor si puscarias italian nascut in 1725 la Venetia, pe nume Giacomo Casanova. Kiril Hristov, in schimb, s-a nascut la Stara Zagora in 1875, oras botezat in vremea cuceririi romane Augusta Traiana care avea, in anul nasterii scriitorului bulgar, nu mai mult de 23.000 de suflete. Considerat un talent precoce, prima poezie ii este tiparita pe cand nu avea decat 20 de ani, si de viitor pentru cultura bulgara, Kiril Hristov s-a afirmat ca poet, dar circumstante istorice i-au deturnat traiectoria literara atat de promitatoare. Si asta pentru ca omul a trecut prin trei razboaie, dintre care doua mondiale, si mai multe regimuri politice tulburi in care valoarea i-a fost contestata. Incep prin a spune ca, mai mult decat povestile cu tenta erotica, suficient de interesante pentru anul 1926 cand a fost scrisa cartea dar mai putin captivante pentru cititorii anilor 90 cand a fost pentru prima oara publicata la Sofia, mai interesante mi s-au parut consideratiile �teoretice� ale scriitorului Kiril Hristov, expuse inca din prolog prin gura eroului sau. Cu alte cuvinte, cheia acestui roman �cu tenta sexuala� tocmai aici am gasit-o, restul fiind, zic eu, demonstratia anecdotica. Asadar, �jurnalul de seducator� debuteaza intr-un ospiciu de nebuni din Germania cu un elogiu adus nebuniei si cu cateva aprecieri lucide despre compatrioti. Iata-i, mai intai, pe tinerii bulgari scoliti in Occident: �Era evident ca in Europa de Vest invatasera � in afara de biliard � un singur lucru: sa se imbrace ciudat, chiar sa se impopotoneze ca niste cocote masculine...

Dumnezeule, maine aceste secaturi vor emite mari pretentii: sa ia in propriile miini soarta saracului si napastuitului nostru popor!�. Mai incolo, un grup de patru mari poeti ai Bulgariei: �Pe fata, ei sint prieteni, dar tinerii cititori cunosc in detaliu ca fiecare dintre ei a scris scrisori anonime impotriva celorlalti trei... ii aud spunand banalitati, dand din gura despre persoane absente, vorbind despre nulitatea literaturii bulgare, din care, evident, fac exceptie doar propriile volume�. La alta masa, iata si un grup de politicieni, �fosti si viitori ministri, deputati amestecati cu ziaristi, care isi virau nasul peste tot. Sint foarte importanti si discuta despre marea politica...cu sau fara prilej, lor le place sa-si ilustreze profundele idei despre tinarul stat bulgar cu diverse anecdote vechi... si banale exercitii mentale, mediocre... Acestia sunt oare oamenii chemati sa faca ordine in tinara noastra tara? Cei mai netalentati profesori ai mei nu stateau mai prejos de ei! Si ma intreb uimit: cine deschide calea unor astfel de persoane limitate spre treptele superioare ale puterii in stat? Cum de aceia de care depinde aceasta nu vad ca ei sint niste nulitati? Biata Bulgarie!� Cuvinte scrise la numai 18 ani dupa obtinerea independentei de stat a Bulgariei (1908), cuvinte care se potrivesc perfect si pentru �biata Romanie!�, azi, la aproape 18 ani ai tinerii noastre democratii! In fine, iata concluzia alter-ego-ului lui Kiril Hristov; �Parerea mea este ca poporul nostru simplu este perfect normal si, daca propria intelectualitate nu l-ar fi innebunit, ar fi un popor si jumatate. In Bulgaria, intelectualitatea este bolnava si cu mintile amestecate, fiind alcatuita din cel mai periculos tip de semidocti�. Este la noi, cumva, altfel, azi? Exista in acest prolog o idee plina de umor trist sau poate un adevar nebunesc: cauza acestei crize spirituale, politice si morale este, dupa Hristov, �o absoluta foamete sexuala... Daca foamea obisnuita conduce fiinta umana la starea de nebunie, il face trist, crud, foamea sexuala, care este si mai ingrozitoare, il preface in fiara, in monstru.

N-ar fi luat drept nebun sau cel putin drept neserios acela care ar afirma ca faramitarea fara de sfirsit a partidelor noastre politice este si aceasta un fenomen sexual?� Si demonstratia continua, la fel de interesanta ca si nebunia: �O astfel de fiinta, care a facut foamea in tinerete sau s-a multumit cu hrana cea mai proasta, de cum ajunge sa aiba o femeie linga el, va trebui neaparat sa-i arate ca nu exista altul mai mare ca el, daca nu in lume, cel putin in partiduletul sau. Acum sa privim urmarile: criza ministeriala, alcatuirea unui nou guvern...�. Si de parca politica n-ar fi de-ajuns, iata unde duce �foametea sexuala� in viata culturala si nu vad de ce explicatia n-ar fi valabila si pentru ceea ce traim noi, azi: �Veti putea observa � aproape ca regula fara de exceptie - cum criticii nostri literari lauda mult mai cu draga inima niste scrijelitori redusi la minte, despre care oricine isi da seama ca ani intregi au suferit sau mai sufera inca de foamete sexuala... si invers: hulesc si calomniaza pe aceia care folosesc mai inteligent cele mai mari daruri ale vietii�. Toate aceste observatii facute de Kiril Hristov nu conduc decat la o singura concluzie: � �acesti activisti furnizeaza material abundent pentru cercetarea intr-o buna zi nu a unor aspecte istorice si politice, ci a anormalei vieti sexuale a natiunii bulgare. Pina la un moment dat, acestia amintesc de ienicerii de altadata, carora, in mod neconditionat, le erau interzise relatiile cu femeile � pentru a li se cultiva cruzimea fata de seaman si setea de sange�. Toate ideile discutate in acest prolog sunt ilustrate, cum ziceam, cu anecdotele care alcatuiesc miezul romanului: fete seduse care se sinucid, care isi dau foc, logodnici care se arunca in gol, vaduve focoase, femei aflate la senectute care traiesc o ultima placere, cinci surori timide si destrabalate si Giovanna, femeia care iubeste pana la capat. Cu alte cuvinte, toate cuceririle amoroase, toate experientele pe care eroul le nareaza in jurnalul sau nu sunt exercitii fizice, ci doar incercarea de a scapa, prin plenitudine sexuala, de destinul nevolnic al intelectualilor bulgari, de destinul �bietei Bulgarii�. In fine, epilogul se petrece tot la ospiciul de nebuni, unde acum, pacientii germani il plang pe Luminatul Pan, creatorul bulgar, Casanova ajuns el insusi nebun, pe care nostalgia l-a facut sa se intoarca in tara sa. Ultimele fraze ale romanului sunt pe cat de scurte, pe atat de amare: �Va gasi el, oare, acelasi sentiment acolo unde merge? La ce bun!� Hristov, exilatul, va constata, atunci cand se va intoarce in Bulgaria, in 1938, ca acel sentiment, din pacate, lipsea.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.