'In pictura exista amatorism si neprofesionalism'

In urma cu exact 44 ani, unei tinere pictorite din Romania i se decerna - la Bienala de Arta de la SAO-PAOLO - Premiul special al Juriului.

Simona Vasiliu Chintila, caci despre ea este vorba, va implini curand 80 ani si este o artista apreciata mai ales de specialisti dar din pacate, mai putin cunoscuta publicului larg.

A fost profesoara a Academiei Nationale de Arta si a realizat importante lucrari de arta monumentala, in afara operei picturale de sevalet. Simona Vasiliu Chintila este una dintre cele mai exigente si retrase doamne ale artei romanesti. Prezinta rar expozitii, dar continua neobosita munca de atelier. De curand, a prezentat o ampla retrospectiva, prima in capitala, dupa mai bine de jumatate de veac .

- Doamna Simona Vasiliu Chintila, sunteti unul dintre cei mai exigenti artisti in ceea ce priveste expunerea publica a creatiilor. Care este motivatia acestei retineri?

- Niciodata nu m-au atras vernisajele, nici cele personale. Sunt o fire retinuta, nu-mi place sa ma aflu in centrul atentiei. Viata adevarata a unui pictor este in atmosfera atelierului sau, in dialog cu el insusi. De multe ori expunerea lucrarilor mi-a provocat o unda de deziluzie….

- Cum s-a intamplat sa deveniti pictorita?

- Absolut intamplator. Am fost dotata in toate domeniile: arta, literatura, pictura, muzica. Fiind o fire nehotarata, apartin zodiei Balantei, nu am stiut pana in ultimul moment la ce facultate sa ma inscriu. In vara lui 1948 a fost introdusa controversata reforma a invatamantului, care prevedea patrunderea in amfiteatre a tinerilor din campul muncii, fara studii de liceu si bacalaureat.

Am exclus din start facultatea de litere, nu aveam chemare pentru profesorat. Am urmat cursurile de la Arte Plastice si de la Conservator, nestiind ca nu mai era permisa frecventarea a doua facultati consecutiv. Intrand cu succes la arte Plastice, am fost obligata sa ma opresc aici.

- Ati avut modele in activitatea dumneavoastra de creatie?

- Ca orice pictor, si pentru mine au existat modelele de urmat. Din multitudinea artistilor admirati, am fost fascinata de Cezanne, apoi de pictorii moderni care i-au continuat in diverse variante stilul atat de personal si rafinat. De la profesorii mei am primit amprente puternice. Pictorul Stefan Constantinescu m-a initiat in exigenta compozitiei, discretia coloristica etc. La fel m-au influentat profesorii Ghita Popescu, Paul Miracovici, Eugen Schileru.

- Retrospectiva prezentata de curand la Galeria "Orizont" reconfirma preocuparea dvs. pentru organizarea spatiului plastic si pentru rafinarea cromatica. Care este ponderea elementelor plastice in ansamblul unei lucrari? Sunt ele mai importante decat inspiratia si emotia creatorului?

- Contactul direct al artistului cu natura are o mare insemnatate, relatie care, din pacate, in prezent e pe cale de disparitie. Momentele de emotie, chiar exaltare, le-am incercat numai in mijlocul peisajului. Trecerea de la contemplarea motivului ales, procesul de simplificare si stilizare, care cere o judecata lucida, apoi o alegere adecvata a materialului de lucru in functie de cerinte, si terminand cu mana care concretizeaza pe panza cele vazute. In atmosfera inchisa a atelierului, lucrurile se schimba intr-un alt sens, e vorba de un timp neingradit, o ratiune trezita poate mai mult decat trebuie, care uneori sugruma partial emotia si inspiratia in creatie.

- Din perspectiva celor peste 50 de ani de activitate, cum priviti evolutia fenomenului plastic din ultimii ani?

- Sunt atatea tendinte noi si neasteptate in arta, unele bine venite si logic sustinute, altele niste deplasari pe terenuri sterpe, total desprinse de esenta artelor plastice. Exista la aceasta ora un fond urias de superficialitate, amatorism si neprofesionalism. Dar in acest noian supravietuiesc si talente reale, valori scumpe, de toate varstele si din diverse generatii.

Aceste valori, greu de iesit prin forte proprii la lumina, trebuiesc descoperite, sustinute si prezentate pe criterii obiective, de catre cei initiati, avizati si pregatiti special pentru aceasta menire dar care, din pacate, sunt prea putin preocupati de dezvoltarea acestei probleme esentiale. Iar publicul se scalda intr-o confuzie generala.

- Nu pot incheia fara intrebarea referitoare la proiectele de viitor.

- As mai avea inca multe de spus, dar varsta pe care o am ma face reticenta in sustinerea unor proiecte de viitor.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe