'IONA' din nou pe scena

Un grup de prieteni ai scriitorului, in frunte cu Virgil Ogasanu si cu tanara regizoare Mona Gavrilas, s-au gandit ca cel mai frumos dar care i l-ar fi putut face regretatului autor al volumului "Singur printre poeti", ar fi repunerea in scena a piesei sale "Iona". De aceea, in ziua de 19 februarie, 2007, la Teatrul Nottara, intr-o sala plina cu tineri, s-a jucat aceasta piesa, de fapt un monolog burdusit cu aluzii si cu metafore care, desi lucrarea dateaza mai demult, au un ecou contemporan de necrezut.

Marin Sorescu, scriitorul pentru care adjectivul "talentat" spune prea putin, a intrat de la o vreme, din motive de politichie, intr-un con de umbra.

Aplauzele tinerilor care l-au celebrat atat pe autor, cat si jocul excelent al lui Virgil Ogasanu si punerea in scena a Monei Gavrilas, l-au readus, macar pentru o seara, pe Marin Sorescu din nou in plina lumina.

Pentru lucrarea sa, autorul s-a inspirat din legenda biblica a profetului Iona. Acesta primise porunca de la Dumnezeu, sa mearga la Ninive si sa propovaduiasca acolo, oamenii acelui oras fiind foarte pacatosi.
Temandu-se sa duca la indeplinire porunca divina, cei din Ninive fiind dusmani ai evreilor, Iona a incercat sa fuga si s-a imbarcat pe o corabie pentru a ajunge la Tars, unde sa se ascunda. Dar Dumnezeu porneste o furtuna si un vant cumplit, care ar fi sfaramat corabia. Marinarii isi dau seama ca mania Domnului e starnita de vreun pacat si trag la sorti cine e vinovatul. Sortii il indica pe profet si acesta cere sa fie aruncat in mare, ceea ce marinarii si fac. Ajuns in valuri, Iona il roaga pe Dumnezeu sa-i vina in ajutor. Acesta trimite un peste mare ("Seol" il numeste Gala Galation, "Chit" ii spun altii) care-l inghite. Ajuns in pantecul pestelui, Iona apeleaza din noului Domnul, iar acesta porunceste pestelui sa-l verse pe uscat. Ajuns la Ninive, Iona propovaduieste, oamenii si chiar imparatul se caiesc, se imbraca in saci, aratandu-si vointa de a se indrepta. Iona, plecat din cetate, este nemultumit ca Dumnezeu n-a pedepsit-o in 40 de zile, asa cum amenintase. Dar Creatorul ii da o lectie profetului despre mila pe care trebuie s-o ai fata de cei ce se caiesc pentru faptele lor.

Marin Sorescu foloseste doar povestea inghitirii profetului de catre peste.

Personajul sau, Iona, este un simplu pescar. Parerile lui despre lume si viata sunt pline de bun simt si au un umor suculent. Pe neasteptate el este inghitit de pestele urias. Nu e decat o metafora a aparatului de represiune, care se napusteste tocmai asupra oamenilor nevinovati. Pantecul pestelui, putind pestilential, este inchisoarea, dar nu numai ea. Este ingradirea la care am fost si , de ce sa nu recunoastem? Suntem supusi, fie ca e vorba de dictatura politica, fie de dictatura banului. Iona se lupta sa scape, dar cand sa iasa din temnita in care zace, pestele lui este inghitit de unul mai mare, care la randul lui intra in pantecul altui monstru si mai urias. Ar parea ca Iona nu va mai scapa niciodata, si cand istorisesc toate acestea, nu povestesc piesa, caci marele ei farmec nu consta in actiune, ci in replicile de mare adancime filozofica, desi expuse la modul simplu, pe intelesul tuturor. Cand Iona se adreseaza unei mame invizibile, asigurand-o ca baiatul ei este bine sanatos si multumit de traiul pe care il duce, el vorbeste fara sa precizeze ca tanarul e inchis, torturat sau chiar mort; o incurajeaza pe sarmana mama, fara sa spuna nici un moment adevarul, care poate insa fi ghicit usor.

Forta omului simplu este totusi uriasa. Desi puteri mai mari ii stau impotriva, el trebuie sa nu renunte, sa nu se dea batut, si Iona nu se da batut.

Sensurile piesei ies mai bine la lumina acum, decat la premiera ei, in anii 80`, cand se punea accentul pe sensul biblic si filozofic, pentru a se escamota rigorile cenzurii. Dar chiar asa fiind, ne miram ca lucrarea a putut fi jucata atunci si cred ca numai prestigiul castigat de Dinu Sararu, directorul Teatrului Mic si al marelui interpret, George Constantin, au putut salva piesa.

Acum insa apare adevarul intreg, iar interpretarea lui Virgil Ogasanu este emotionanta, comica uneori, convingatoare tot timpul, increzatoare in puterea omului de a birui intunericul, sentiment care il insufla si spectatorilor.

Ilustratia muzicala si afectele sonore realizate de Vasile Manta si George Marcu merita toate laudele. La fel decorul, fara a fi deloc naturalist, este foarte sugestiv. Scenograf : Const. Ciubotariu. Regia, in ciuda mijloacelor simple pe care le-a avut la indemana, a izbutit sa realizeze un spectacol care ne-a umplut inimile, suprema dovada fiind aplauzele, minute in sir, ale tinerilor spectatori.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe