Marius Vasileanu: Draga Horia Patapievici, Institutul Cultural Roman (ICR) are o evolutie spectaculoasa din momentul in care il conduci. Care sunt lucrurile pe care ti le poti reprosa, care sunt nerealizarile?

Horia Roman-Patapievici: Nerealizarile sunt cele asupra carora ma concentrez cel mai mult in momentul de fata. Este vorba de lucrul pe care l-am descoperit cu oarecare surpriza, ca legislatia romaneasca este nu putin, ci in mare parte nepotrivita pentru exportul culturii romane. Mi-am dat seama ca sunt doua filozofii care stau la baza unei legislatii, cea romaneasca si cealalta straina. Cea romaneasca este bazata pe suspiciuni. Atunci cand banul public este angajat, legislatia romaneasca pretinde un maldar de hartii care sa-l asigure pe cel care finanteaza, respectiv statul, ca acest ban este bine cheltuit.

Si sunt doua tipuri de paradoxuri. Un paradox vizeaza exonerarea de orice responsabilitate a celui care intreprinde cheltuiala. Or, parerea mea este ca statul trebuie sa responsabilizeze pe ordonatorul principal de credite care face actiunea cu pricina. De ce? Pentru ca, daca el nu este responsabilizat, n-are initiativa, n-are fantezie si se transforma intr-un simplu birocrat. Deci, primul paradox este ca nefiind responsabilizat va cheltui banul in chip birocratic, adica fara sa se obtina scopul pentru care aceasta legislatie este atat de riguroasa: ca sa nu se cheltuiasca banul gresit.

Al doilea paradox este acela ca pe piata intotdeauna sunt cativa actori care sunt buni si de incredere, si sunt o puzderie de alti actori care sunt de mai mica incredere. Paradoxul este ca acesti actori de incredere au foarte multe angajamente si ei nu se prezinta la toate licitatiile pe care ICR le face ca sa obtina servicii. Si ma trezesc ca trebuie sa aleg intre cinci oameni care sunt toti mediocri, uitandu-ma cu jind la ac-tori cu care as vrea sa fac contracte pentru ca ei imi furnizeaza un produs de calitate. Legea imi interzice sa le dau telefon si sa le spun: mai, dar veniti si voi la licitatie, ce faceti?! Pentru ca in viziunea legii care-i bazata pe suspiciune, asta inseamna ca eu am un interes, ordonatorul principal de credite are un interes sa-l aduca pe acel actor economic la licitatie.

De fapt, lucrurile nu stau asa. Si cel putin pentru cazul albumelor de arta, Institutul Cultural Roman s-a procopsit cu un contract cu cineva care, in ciuda bunavointei pe care o are, nu poate onora nivelul de calitate pe care artistii cu care eu lucrez il au. Care sunt mari artisti, Marin Gherasim, de exemplu, nu vorbesc de albumele pe care deja le-am scos, Vladimir Zamfirescu sau Alin Gheorghiu. Sunt mari artisti si punctul interesant pe care ICR-ul il are in relatia cu ei este ca da mana libera totala artistului sa-si faca albumul de la corpul de litera pana la spatiere, la oglinda paginii - pentru ca este viziunea sa despre arta lui reflectata in modul in care isi vede albumul. Bine, sunt de fapt in situatia de a cheltui prost banii statului pentru ca mi-au venit la licitatie oameni care nu au performanta buna. Or, asta este al doilea paradox al unei legislatii bazate pe suspiciune.

- Dar o buna parte din legislatia romaneasca te trateaza ca pe un infractor!

- Ca pe un potential infractor. Si ma obliga si pe mine sa-i tratez la fel pe partenerii mei. Or, aici apare problema severa cu legislatia occidentala care e bazata pe incredere chiar si atunci cand e vorba de banul statului. Nimeni nu spune ca nu trebuie sa existe un control, n-as vrea sa se inteleaga ca eu pledez pentru absenta controlului.

Eu cred ca banul public trebuie cheltuit cu o mare rigoare si o mare responsabilitate. Dar nu printr-o legislatie care sa te impiedice sa-ti atingi obiectivul care este investitia eficace a banului public. Acestea sunt cele doua paradoxuri pe care le-am semnalat prin deresponsabilizarea ordinatorului de credite si prin imposibilitatea de a trata direct cu cei mai buni actori economici de pe piata, de fapt se obtine efectul contrar. Banul public este irosit ori cheltuit mai putin bine pentru ca se duce pe servicii care sunt mediocre.

Spre deosebire de legislatia noastra, legislatia occidentala este bazata pe incredere
In privinta relatiei cu partenerul occidental, aici avem dezastru. Pentru ca legislatia lui este bazata pe incredere, actele pe care legea romana mi le pretinde sa i le cer lui atunci cand inchei un contract pentru el sunt dovezi de inamicitie contractuala. Or, sunt atribute ale fiscului din tara respectiva si ca atare refuza sa-mi dea aceste acte. Daca vreau sa lucrez cu o buna sala de concert sau cu o buna editura, trebuie sa lucrez in conditiile partenerului extern pentru ca eu vreau sa am contractul cu el si nu cu altul.

Astfel sunt constrans inca o data sa lucrez cu oameni de mana a doua care accepta sa-mi dea lucrurile astea. Marile firme nu accepta acest lucru!
Iata trei motive care arata ca, la intalnirea dintre o legislatie a suspiciunii si o legislatie a increderii, cel care pierde este cel care are suspiciuni. Si, prin urmare, Institutul Cultural Roman, pana va reusi ca convinga responsabilii din Romania care au capacitatea sa modifice legislatia in vigoare, pana va reusi acest lucru, va trebui sa mearga pe sarma - o sarma care nu este bine intinsa, care are burti si in care adesea cadem. Si cazutul inseamna ca in loc sa plasezi cultura romana in locuri de mare prestigiu, o plasezi in locuri de prestigiu moderat. Asta este problema care ma preocupa in momentul de fata cel mai mult.

Am inceput prin a spune ca am descoperit nepotrivirea dintre doua legislatii cu oarecare surpriza. Pentru ca surpriza provine din faptul ca pana acum nimeni nu a incercat in chip sistematic sa exporte cultura romana. Lucrul s-a mai facut, uneori cu succese rasunatoare, dar nu in mod sistematic. Ceea ce inseamna ca de fiecare data intr-o actiune individuala s-a gasit o cale de a ocoli aceasta nepotrivire intre cele doua legislatii, dar asta poti sa faci o data, nu poti sa o faci in mod sistematic.

- Si presupune un efort incomensurabil…

- Presupune un efort care nu merita cheltuit, care trebuie investit in alta zona, nu in zona asta. Legislatia are rolul de a inlesni actiunea oamenilor, nu de a o zagazui. Din pacate eu ma confrunt cu o legislatie care ma impiedica sa functionez la parametrii de maxima calitate, in ciuda faptului ca programele pe care le desfasor sunt de foarte buna calitate. Este lucrul care ma preocupa cel mai mult.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.