In Vest crestinismul pierde tot mai mult din influenta, in favoarea cultelor orientale sau a celor recente, de tip ufologic sau new age; in Franta, de pilda, multe manastiri si-au schimbat profilul si au virat spre budism, iar cartile pe new age fac tiraje incredibile. In Romania, ideile new age au patruns inca din ‘90 prin intermediul MISA, iar raelismul, cea mai influenta biserica ufologica, face acum primii pasi

OLD SCHOOL NEW AGE: YOGA SI HIPPIOTEALA

Chiar daca suna misterios, new age-ul romanesc nu e greu de gasit, e suficient sa urmaresti puzderia de afise legate de puterea vindecatoare a cristalelor sau de imbunatatirea performantelor psihice. Un astfel de afis reprezinta o femeie aflata in lotus, asezata in mijlocul unui cristal; femeia arata cam ca in afisele maneliste, sexy si in costum de baie. Oricum, din afis afli cum poti sa-ti imbunatatesti performantele sexuale sau simtul umorului, relatia cu lumea si cu tine insuti.

Ajung in zona industriala din Pipera, intr-un fel de sala de conferinte destul de jerpelita. Intr-un colt, se afla o piramida translucida inalta de circa un metru, in jurul careia oamenii sint invitati sa-si lase hainele, pentru a li se insufla energie pozitiva. Dintr-un difuzor se aude Pink Floyd, "Shine on you crazy diamond", si asa incepe meditatia - care seamana cu o tehnica de hipnoza, "goliti-va mintea, bratul sting este greu" etc. La sfirsit, intreb vorbitorul ce parere are de new age, imi spune ca trebuie sa fii atent sa discerni ce este adevarat de ce este autentic si ca e mai bine sa te bazezi pe textele de yoga clasice. Plus ca new age-ul ar promova uneori "forme de materialism si egoism - uita de uniunea cu Absolutul si se concentreaza doar pe cum sa-ti faci viata mai lejera."

Insa pe de alta parte, mi se mai atrage atentia, sa nu inteleg gresit, e ok sa vrei "sa te realizezi material" - toata problema e sa nu faci din asta un scop in sine. "Dar despre firma de cosmetice ecologice The Body Shop ce credeti?", Body Shop e deseori asociata cu new age-ul. "E doar o firma care incearca sa exploateze nevoia de spiritualitate si liniste a omului modern".

In opinia sociologului Liviu Bujan, "in Romania ideile new age au patruns prin intermediul MISA - asta chiar daca Gregorian Bivolaru a refuzat sa se asocieze cu aceasta miscare. In anii ‘90, foamea de spiritualitate dupa 45 de ani de ateism formal a cuplat in unele zone subculturale cu dorinta de eliberare de sub morala traditionala, cam ca in Europa anilor ‘60". De altfel, e suficient sa ne gindim la hippiotii din ‘90, cu traistutele lor inflorate, care se stringeau la Vama Veche si acolo practicau nudismul, tinindu-se, in grupuri, de mina - sau, asa cum s-a descoperit in timpul procesului Bivolaru, cu terapii de sex in grup. La new ageri, sexul e terapie pentru stress...

NOUL NEW AGE: RELIGIE DE WEEK-END

Daca cei vechi sint hippies care fac yoga, vorbesc despre "Absolut" si merg in pelerinaj la 2 Mai sau in Vama, cei noi sunt clubberi si mai degraba atei, fac un fel de activism ecologic confuz, asculta trance si muzica goa si "isi deschid portile perceptiei" prin intermediul unor party-uri tinute in locatii secrete. Cei vechi sint usor intoleranti cind vine vorba de homosexualitate si droguri (chit ca in rest aproape orice e consensual), celor noi le place sa-si spuna rainbow people (simbol in egala masura gay si new age) si isi concentreaza eforturile de inaltare spirituala exclusiv pe week-end sau in concediu; hedonismul lor este asadar mult mai clar marcat. Ioana Lujer, o fana a party-urilor clandestine goa, afirma ca "a fi rainbow poate fi la urma urmei doar o uniforma imbracata o data pe an. Ceea ce de altfel nu este condamnabil - aceasta uniforma ramine pina la urma o optiune-alternativa-de-vacanta." Ea povesteste despre un conflict avut cu "old school". Este vorba de satul 2 Mai.

"Acum ceva timp, mai precis in perioada 7-11 septembrie 2005, un grup de tineri romani alaturi de un grup de tineri francezi au incercat sa organizeze pe plaja numita Micul Golf un proiect ce consta in proiectii de filme urmate de petreceri trance-goa, aceasta locatie fiind cea mai alternativ-eco de pe litoral. Ei bine, ce s-a intimplat in momentul in care am ajuns acolo: dupa doua nopti reusite de proiectii si muzica, personalul de la barul-restaurant de pe plaja a inceput sa primeasca plingeri de la "clientii vechi", care, chipurile, nu mai suportau mica noastra actiune, considerind ca in "cei 20 de ani de cind vin ei in 2 Mai asa ceva nu s-a mai intimplat si este inadmisibil". Cumva mesajul a fost acesta: "plaja ne apartine, fraierilor, e teritoriul nostru, carati-va urgent in alta parte". Tensiunea s-a acumulat si in cele din urma ni s-a interzis pur si simplu sa mai continuam. Turistii vechi, "alternativi", si pretentiile lor de teritorialitate au avut cu siguranta intiietate inaintea unei miini de tineri."

RAELISMUL, RELIGIA CLONELOR

Raelismul e o religie aparuta de curind in Romania. Mai exact, de 2 ani. Are un site in limba romina si un numar de contact la care imi raspunde o voce de barbat tinar. Aflu ca simbata are loc un botez, "o transmisiune celulara" prin care un tinar din Sibiu va fi primit in sinul comunitatii. In Sibiu, ne intilnim pe o terasa. Sint 6 tineri - de liceu sau abia iesiti din liceu, oricum, toti pe genul alternativ unisex.

Toma Marinescu, seful organizatiei pe Romania, are 27 de ani. Imi spune ca a fost la intrunirea anuala a adeptilor, tinuta anul acesta in Slovenia; acolo a primit botezul de la seful organizatiei, Rael in persoana, si a cunoscut-o pe Brigitte Boisselier, specialista in genetica. De numele acesteia se leaga scandalul care a facut raelismul cunoscut in lumea intreaga. Secta promoveaza orice forma de interventie genetica si, prin intermediul organizatiei Clonaid, a declarat in decembrie 2005 ca a realizat prima clonare umana, in cadrul unui proiect coordonat de cercetatoarea Brigitte Boisselier. Dovezile nu au aparut insa nici pina acum, "trebuia protejata identitatea familiei care a cerut clonarea" (imi explica Toma Marinescu) - insa au adus sectei o publicitate deloc de neglijat. Seful organizatiei romane ma asigura insa ca probele vor aparea la sfirsitul anului acesta.

Stefan Calin, cel care urmeaza sa fie botezat, imi povesteste cum a ajuns la raelism: "Ai mei sunt un fel de liber-cugetatori, nu mi-au impus niciodata nimic, incit am crescut ca un ateu pasionat de tot ce inseamna stiinta, in special de biologie. Anul trecut, o profa ne-a vorbit despre clonare si problemele morale legate de ea. La sfirsit, ne-a spus ca exista o organizatie, Clonaid, care pretinde ca a realizat prima clonare umana. Am cautat pe Google si asa am dat de Rael. Era exact ce cautam, fiindca eu sint un tip care are nevoie de explicatii rationale, nu-mi spune nimic ca un batrin a creat lumea in 7 zile, ca o zina cu bagheta magica. Mi se pare mai de bun simt sa cred ca umanitatea a fost creata de extraterestri".

Grupul se desparte apoi in mai multe grupulete, impartind pliante; din ele aflu ca "biblia e prima carte atee din lume"; Toma Marinescu ma lamureste ca toti marii profeti sint de fapt clone extraterestre lasate in sinul unor familii pamintene si ulterior instruite pe planeta Elohimilor, cei care ne-au creat; invierea lui Isus reprezinta de fapt reclonarea lui dupa moarte, iar inaltarea la cer luarea lui intr-o nava spatiala.

Botezul are loc fix la ora 3, intr-un parc, "haideti pe iarba", propune una din fetele din grup. "Nu, ca se uita lumea la noi ca la urs", o contrazice Toma. Se citeste solemn un pasaj din care aflu ca prin "transmisia celulara" a botezului, informatia celulara a ADN-ului e transmisa pe planeta elohimilor si acolo e stocata incit, dupa moarte, Stefan sa poata fi recreat. Toma isi inmoaie miinile intr-un vas si le lipeste de timpla, respectiv de ceafa lui Stefan - si asta e tot ceremonialul. "Simti?", intreaba Toma, "ca eu am simtit ceva ca un soc", dar proaspatul initiat nu pare inca foarte dumirit de ce se i s-a intimplat. Dupa citeva minute devine foarte surescitat, vorbind incontinuu - nu-mi dau seama daca din cauza bucuriei adolescentine de a fi facut in fine ceva important sau pur si simplu fiindca a simtit fluidul mistic; in definitiv, la nici o religie nu poti distinge intre astea.

ACCES LA NEMURIRE PRIN TEHNOLOGIE

Raelismul este o religie atee, de origine ufologica si scientista: crede ca evolutia stiintei o sa aduca solutia problemelor umane. A fost fondata in anii ‘70 de catre un jurnalist de automobilism, Charles Vorihon, care si-a luat numele de Rael. El sustine ca a primit in citeva rinduri vizita unor extraterestri hiper evoluati tehnologic, "elohimii", care l-au dus pe planeta lor si i-au impartasit idei referitoare la morala, stiinta si sensul umanitatii. Rael sustine ca umanitatea a fost creata prin clonarea citorva elohimi pe Pamint, lasati ulterior sa se dezvolte prin inmultire naturala. Rael este ultimul profet dintr-o serie glorioasa (Isus, Mahomed, Buddha), iar scopul sau este crearea unei ambasade a statului planetar al elohimilor, a caror sosire e preconizata pentru anul 2035.

Raelienii sustin ca tehnologia ar putea furniza accesul la nemurire, fie prin transferul identitatii pe un suport de hardware informatic (pe microcipuri de calculator), fie prin clonare - identitatea fiind transferata astfel in trupuri noi, create in laborator. Morala lor este ajustata timpurilor contemporane: sustin casatoriile intre persoane de acelasi sex si orice forma de sexualitate consensuala intr-o civilizatie a placerii. La nivel politic, ei promoveaza crearea unui stat mondial al prosperitatii (foametea va fi rezolvata prin alimente modificate genetic) precum si "geniocratia", o forma de conducere prin care doar cei cu un coeficient de inteligenta foarte ridicat pot lua decizii politice. Numarul adeptilor sai se ridica in prezent la circa 65.000.

Ultimul roman al lui Michel Houellebecq, "Posibilitatea unei insule" vorbeste pe larg despre miscarea raeliana si imagineaza un viitor dupa ideile promovate de aceasta religie.

"Crestinismul pierde teren fiindca este inactual"

Sociologul Liviu Bujan explica: "Atractia crescinda a bisericilor postcrestine se explica prin mai multi factori. Ar fi, intii, faptul ca morala crestina nu se mai adecveaza asteptarilor omului modern: imaginati-va un adolescent care are prietena de la 14 ani, care agata uneori pe chat si invata la scoala ca homosexualitatea e ok. Cum priveste oare el ideea de legamint sacru intre barbat si femeie prin casatorie sau ideea de virginitate?

Probabil ca ar avea nevoie sa i se spuna cum sa fie moral avind viata sexuala, nu cum sa se abtina de la ea. In al doilea rind, crestinismul nu mai are puterea explicativa de acum 400 de ani: nu mai putem crede ca cineva a creat lumea dintr-o data, ci trebuie sa ne convinga prin explicatii de tip evolutiv gradual, asa cum face stiinta.

Prin urmare, intre scoala si crestinism pe de o parte, apoi intre evolutia morala a societatii si etica crestina pe de alta, exista conflicte care nu au fost inca solutionate. Or, bisericile recente dau raspunsuri nu neaparat mai adevarate, ci intr-un sens mai consonante felului nostru de a gindi"

Noile religii sint interesate de om, nu de Dumnezeu

New Age nu este o miscare sau un "cult" ("secta"), nu are membri inscrisi, nici lideri recunoscuti sau membri botezati. Cineva nu poate deveni raelian fara sa stie, dar poate sa-si insuseasca idei din New Age fara sa-si dea seama; despre Mircea Cartarescu se spune ca este cel mai important scriitor new age al momentului, desi in momentul cind si-a scris cartile nu citise nimic in sensul acesta. Comunitatea este o retea neinchegata ca structura, ce poate cuprinde persoane provenind din medicina holistica, ecologie, activism politic stingist, invatamint, yoga, astrologie, spiritism, ocultism etc.

Miscarea New Age se articuleaza in anii ‘60, odata cu expansiunea miscarilor de tip hippie. Acestia se arata pasionati de religiile orientale, care promit mai multa libertate personala decit crestinismul traditional. Apar o multime de guru mai mult sau mai putin orientali, care propovaduiesc renuntarea la familie, libertatea sexuala, viata traita in comune hippie. Sedintele de iluminare spirituala sfirsesc de multe ori in orgii si consum de droguri, folosite cu scopul de a deschide "portile perceptiei" si accesul spre zone "cosmice" de constiinta.

In timp, miscarea new age evolueaza ca o religie umanista, in care accentul nu mai cade pe ideea de Dumnezeu, ci pe realizarea personala; acesta e motivul pentru care acum prolifereaza carti utilitare care vor sa imbunatateasca performantele umane si sanatatea psihica a individului pornind de la tehnici orientale; feng shui-ul modern este de asemenea partial integrat new age-ului, tintind armonizarea eco a individului in cadrul casnic in care traieste. Muzica new age are si ea o dimensiune "practica", recuperind sonoritati stravechi, cultice, cu potential relaxant (Enya, Talvin Sign, Deep Forest etc).

Turismul alternativ new age refuza hotelurile scumpe si statiunile clasice in favoarea destinatiilor salbatice, necontaminate de civilizatie. La nivel teoretic, influente sunt abordarile eco-feministe, care vorbesc despre sfirsitul timpurilor "barbare" cind au condus barbatii (si valori ca dominare, competitie, agresiune impotriva celorlalti si a mediului) si de intrarea in epoca lui Aquarius, "noua era a iluminarii", sustinuta pe valori feminine (toleranta, armonie intre om si cosmos): "viitorul va fi feminin", sustin new agerii impreuna cu guru Michel Houellebecq, cel mai important scriitor francez al momentului.


Despre autor:

Sursa: Prezentonline.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.