Maine, casa Alis pune in vanzare o foarte frumoasa pictura de Dumitru Ghiata (1888-1972), evaluata la 7.000 RON - pretul de intrare in licitatie.

Lucrarea, in ulei pe carton, reprezinta un buchet de garoafe albe si roz asezate intr-o cana cu toarta - albastra cu tonuri de verde - pe un fundal ocru inchis, in registrul inferior, culoare a carei intensitate scade in registrul superior. Intitulat "Cana verde cu garoafe" (41x33,5 cm), tabloul provine din colectia Nicolina Stelian. Cota maxima de vanzare la un tablou realizat de Ghiata era atinsa in 1995, cand lucrarea "Copac si case", ulei pe carton, 61x49,5 cm, era adjudecata, la casa Alis, pentru 9.665 de euro.

Despre artistul format in atelierul lui Arthur Verona, apoi la Academia Ranson din Paris, in atelierele lui Andre si Lucien Monod si la Academia Delecluze, s-a afirmat ca "dezvolta in mod creator traditiile picturii romanesti", atat in ce priveste motivul abordat cat si modalitatea de rezolvare plastica a lucrarii.

Nu incape indoiala ca universul florilor - una din temele sale predilecte, alaturi de portrete de tarani, peisaje, imagini din targuri, interioare taranesti - reflecta mai mult decat un aspect intimist, deoarece pictorul "reuseste sa construiasca, subtil, un discurs despre farmecul naturii, despre puritatea sentimentelor" (Constantin Prut). Asa cum, fara nici un fel de dubiu, se resimte nevoia revenirii asupra operei sale, cu o privire mai proaspata, mai nuantata in interpretari.

Tot in cadrul vanzarilor de maine, la o diferenta de 2.000 RON, se afla un ulei cu subiect biblic semnat de Gh. N.G. Vanatoru: "Drumul Golgotei", 70x98 cm, estimat la 5.000 de euro. Alte nume importante ale artei plastice romanesti de la mijlocul secolului trecut, ale caror lucrari intra in selectia destinata vanzarilor de maine, sunt Corneliu Baba - cu o guasa, "Portretul Luciei Sturdza Bulandra", 126x195 cm, si Rudolf Schweitzer-Cumpana (1886- 1975) - cu o natura statica, "Mere si pere", ulei pe panza, 30,5x42 cm, G.D. Mirea (1854-1939) - cu uleiul pe panza "Portret de fata", 61x50,5 cm, datat 1919, si Lucian Grigorescu (1894-1965) - cu tabloul "Case la tara", ulei pe panza, 37x46 cm (pe verso "In parc", nesemnat), toate evaluate la 4.000 RON.

Mai remarcam un autoportret din tinerete al lui Schweitzer-Cumpana - foarte luminos - cu dimensiunile 39x33,5 cm, al carui pret de pornire este 3.000 RON. Un nume frecvent intalnit la casele de licitatii bucurestene este Ion Marinescu Valsan (1866-1935). Din creatia sa, Alis va supune licitatiei uleiul pe panza, "La seceris", 57x 44 cm, cu pretul de 2.600 RON. Nu lipsesc nume de referinta ale sfarsitului de secol trecut precum Sorin Ionescu (1913 -1999), Ion Pacea (1924 -1999) si Constantin Piliuta (1929 - 2003). Un carbune de Piliuta, "Fantasma"( 34x46 cm) este evaluat la 1.000 RON, in timp ce uleiurile lui Pacea - "Platou cu fructe" (52x59,5 cm), "Natura statica cu fructe" (50x 70,5 cm) sunt estimate la 1.800 RON, respectiv 2.400. Cu siguranta, litografia semnata Eugen Ionesco, "An Bord des Narrenshiffes", 24,5x25,3 cm, datata 1983, nu-i va lasa indiferenti pe colectionarii sau negustorii de arta; pretul de intrare in licitatie este 1.000 RON.

La pictura straina, un ulei pe panza cu dimensiunile 76x100 cm, intitulat "La carciuma", semnat de pictorul german Hugo Oehmicchen (1843-1932), foarte apreciat in epoca, este evaluat la 5.000 RON.
In topul ofertelor, la sculptura, se afla un bronz - patinat si lustruit, h=81.5cm - apartinand lui Ion Irimescu (1903-2005). Lucrarea, intitulata "Mama cu copilul", semnata si datata 1989, figureaza in catalogul licitatiei cu pretul de pornire 5.400 RON.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.