O eleva, aflata in tabara la Busteni, a cazut luni noapte de la etajul trei al cabanei in care era cazata, fiind internata in stare critica la spitalul din Sinaia.

Politia ia in calcul mai multe ipoteze, inclusiv pe cea a unei caderi accidentale, dar si ipoteza tentativei de suicid in cazul elevei de 13 ani care se afla in tabara la Busteni si care a ajuns la spital in coma dupa ce a cazut de la etajul al treilea al cladirii in care era cazata.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Daniel Radu, a declarat ca Politia Busteni a deschis o ancheta pentru a stabili imprejurarile in care eleva de 13 ani a ajuns in coma la spital, cu hipotermie.

Fata este eleva in clasa a VII-a la Scoala nr. 56 "Jose Marti" din Sectorul 2 al Capitalei si obtinuse medalia de argint la olimpiada nationala de matematica.

Aceleasi surse au precizat ca eleva a cazut in timpul noptii de la etajul al treilea al unitatii de cazare si ca a stat in ger mai multe ore, fiind gasita dimineata, dupa ora 7.00. In momentul in care a fost descoperita, fata avea parul inghetat, se afla cu fata in sus, iar temperatura corpului sau era de 19,5 grade.

Potrivit reprezentantilor Spitalului din Sinaia, unde a fost dusa adolescenta, aceasta este in coma, fiind mentinuta in viata cu ajutorul aparatelor.

Incidentul a avut loc intr-o cladire a Centrului de Pregatire pentru Personalul din Industrie, aflat in subordinea Ministerului Economiei. Seful Inspectoratului Scolar Judetean Prahova, Horia Toma, afirma ca tabara este organizata printr-o asociatie nonprofit a profesorului Mircea Lascu din Zalau, care conduce si editura Gil, specializata in tiparirea de carte scolara.

Primele informatii arata ca organizatorul, profesorul Mircea Lascu, era singurul insotitor al elevilor si ca avea contract cu Centrul de Pregatire pentru Personalul din Industrie pentru organizarea acestei tabere, care nu are niciun fel de autorizatie de la Ministerul Educatiei.

Potrivit site-ului editurii Gil, tabara se numeste "Math-time Busteni", a inceput in 3 ianuarie si dureaza pana in 12 ianuarie. O a doua serie a acestei tabere este programata pentru luna august a acestui an.

Citeste si:
Clopote inteligente de zeci de mii de euro la o biserică din Prahova
Clopote inteligente de zeci...

Rozica Stefan, directorul Scolii generale nr. 56 "Jose Marti", a declarat ca tabara respectiva nu este organizata de unitatea de invatamant, care nu are cunostinta despre aceasta.

"Nefiind organizata de scoala, noi nu avem cunostinta de aceasta tabara, nu stim cum au aflat parintii despre aceasta", a declarat Rozica Stefan.



Reprezentantul IPJ Prahova, Daniel Radu, a precizat, la Realitatea TV, ca eleva este din Bucuresti, are 13 ani si se afla in prezent la spital pentru ingrijiri medicale, starea sa fiind una grava.

Directorul medical al Ambulantei Prahova, Daniel Nicolae, a precizat ca eleva, in momentul preluarii de catre ambulanta, se afla in stare foarte grava, cu hipotermie severa si ca aceasta ar fi cazut in timpul noptii, fiind gasita abia marti dimineata.

"La preluare era in stare foate grava, functiile vitale profund alterate, hipotermie severa. A fost transportata la spitalul Sinaia, unde se efectueaza inca manevre de resuscitare. Viata sa este in mare pericol. Accidentul s-a petrecut in cursul noptii, a stat mult in frig. In acest moment, sansele de supravietuire sunt minime", a spus medicul, la Realitatea TV.

Citeste si:
Actrița Anne Heche, spitalizată în stare gravă în urma unui...
Actrița Anne Heche,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.