Directorul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Timisoara, Gabriela Lambrino, afirma ca ANPM i-a cerut revocarea acordului de mediu emis pentru exploatarea miniera de la Certej, dar ca va refuza acest lucru intrucat acordul este legal.

Potrivit MEDIAFAX, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Timisoara, Gabriela Lambrino, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca Agentia Nationala pentru Protectia Mediului i-a solicitat revocarea acordului emis pentru exploatarea miniera de la Certej, judetul Hunedoara.

"Astazi (marti - n.r.) am primit o solicitare de la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului pentru a revoca acordul de mediu pe care Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Timisoara l-a emis pentru exploatarea miniera de la Certej, din judetul Hunedoara. Cum sa il revoc? E ca si cand as sustine ca l-am dat ilegal. Am tinut cont de toate documentele pentru eliberarea acestui acord. Daca am acoperire juridica pe ce am emis, nu am cum sa revoc decat incalcand legea", a declarat Gabriela Lambrino.

Mai mult, Lambrino sustine ca, in urma controlului facut de Corpul de Control al Ministerului Mediului la Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Timisoara, nu s-a emis un proces-verbal si nu au fost prezentate concluziile.

"A fost un control la noi la agentie, de la Ministerul Mediului. Cand s-a finalizat controlul, am solicitat sa vad procesul-verbal in urma acestui control si mi s-a raspuns ca este o situatie mai sensibila si ca nu se intocmeste un proces-verbal. Nu ni s-au adus la cunostinta nici concluziile", a spus Lambrino.

Directorul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Timisoara a precizat ca ultimele documente inaintea emiterii acordului de mediu pentru exploatarea miniera de la Certej s-au dat in prezenta fostului ministru al Mediului Borbely Laszlo.

Comisia de control care a facut verificari in cazul eliberarii acordului de mediu pentru proiectul de la Certej a gasit incalcari ale legislatiei, iar cei responsabili vor fi sanctionati, a spus, marti, ministrul Mediului, precizand ca resursele naturale nu pot fi obiect de tranzactie "pe sub mana".

Citeste si:
A început armistițiul temporar dintre Israel și Hamas. Care sunt...
A început armistițiul...

Citeste si: Plumb solicita anularea acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.