Taxele la universitati nu se maresc, ci raman la latitudinea universitatilor. Institutiile vor hotari daca vor mai multi studenti sau mai multe locuri la buget.

Ministrul Educatiei, Catalin Baba, a oferit clarificari cu privire la felul in care se va schimba modul de finantare a studentilor.

"Universitatile pot sa decida daca impart granturile de studiu, astfel incat sa aiba un numar mai mare de studenti, sau daca nu le impart, pentru a avea locuri bugetate", a explicat Baba, inaintea reuniunii cu rectorii institutiilor de invatamant superior de stat si particular.

Demnitarul a reamintit faptul ca, in anul universitar 2012-2013, nu se vor mai da locuri bugetate, ci granturi, insa finantarea va fi la fel ca in 2011. Totodata, unele universitati de top vor primi un numar de granturi echivalent cu cel al locurilor de anul trecut.

"Grantul este mai mare anul acesta decat alocarea pe student echivalent din anii trecuti. Practic, se aloca o suma mai mare, respectiv 4.000 de lei, fata de 2.500 de lei, cat se aloca pana acum pentru fiecare grant", a precizat ministrul Educatiei, citat de adevarul.ro.

Intrebat daca marirea grantului nu va duce si la marirea taxelor, ministrul Educatiei, a spus ca "nu".

"Din contra. Nu poti sa faci un invatamant de calitate cu 2.500 de lei pe student, in situatia in care in UE se aloca de cinci ori mai mult. (...) In acest an, am propus alocarea a 4.000 de lei pe student echivalent, ca o faza de tranzitie. Probabil, in anii viitori, ar trebui sa creasca. Este vorba despre bani pe care statul ii da pentru fiecare student pentru un invatamant de calitate", a mai spus Baba.

Suma de 4.000 de lei pe student echivalent a fost calculata de catre Consiliul National pentru Finantare in Invatamantul Superior. Conform informatiilor pe care le aveam deja, aceste granturi de 4.000 de lei pot fi oferite integral, sau studentii pot plati o parte din ele. In al doilea caz, Universitatea va putea prelua mai multi studenti.

Citeste si:
Orban, despre menținerea lui Bode la Interne: „Principala...
Orban, despre menținerea lui...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.