Pentru patru dintre case, cu sprijinul justitiei oltene si al primariei Slatina, Mondialu' a castigat procesele cu municipalitatea. Dupa ce a stricat relatia cu edilii, reprezentantii Primariei Slatina incearca sa demoleze patru imobile construite fara autorizatie, potrivit MEDIAFAX. Lupta este insa una grea. Primaria Slatina a pierdut deja patru procese.
Intre timp, Bercea Mondial le-a spus magistratilor ca nu el si-a injughiat nepotul si ca totul este o razbunare, relateaza MEDIAFAX.
"Eu am ajuns acolo dupa zece minute, dupa ce am aflat de la niste nepoti al caror nume nu mi-l aduc aminte. Le stiu numele in tiganeste. Pe cuvant ca nu l-am taiat eu pe nepotul meu. Cum as putea sa fac asta, pentru ca l-am crescut in casa mea?!", a afirmat Sandu Anghel, astazi, in fata magistratilor.
Intrebat de ce a fost indicat de nepotul sau cu privire la incidentul in care a fost taiat, Bercea Mondial a spus: "Cred ca din razbunare. Sunt in dusmanie cu tatal lui, iar copiii mei se afla de mai mult timp in dusmanie cu ai lui. Copiii mei ii au la mana cu niste dosare penale si acum au zis sa se razbune sa ma aiba si ei la mana", a adaugat acesta.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Oracolul Fortunei: Vei avea noroc la bani în această viață?
Sursa: garbo.ro
-
Teo Trandafir, moment de maximă emoție alături de Maia! Confesiuni care au...
Sursa: kudika.ro